Duminica 22 Decembrie

Un profesor de istorie a dedicat o carte cu limbaj pornografic elevilor săi


Horaţiu Suciu, directorul adjunct al Colegiului Naţional "Iulia Haşdeu" din Lugoj, a publicat, în toamna anului trecut, o carte în care vorbește despre experiențele lui sexuale.

Volumul de 250 de pagini, ce conţine pasaje pornografice, "Nefinisate opere postume", le-a fost dedicat elevilor.

"Odată, într-o discotecă, m-am dat la o tipă. Am dat-o peste cap atât de tare, că mi-a zis să merg cu ea în toaleta femeilor. Şi m-am dus. A fost straniu să mă p..ş în buda femeilor. (…) Fata asta, căreia nu-i ştiam nici numele, udă, dorindu-şi să se f…ă, s-a uitat (sic!) la mine uluită când am plecat. Nici n-am încercat să fac efortul să mi-o scol", scrie profesorul în carte.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş spune că se va sesiza în acest caz.

 "Mai întâi trebuie să vedem şi noi ce a scris, apoi, sigur că ne vom sesiza. Măsurile care se vor lua împotriva profesorului vor fi la nivelul conducerii unităţii de învăţământ unde acesta activează. Oricum, prostia nu se prescrie. Mă miră foarte tare să aud aceste lucruri despre Horaţiu Suciu, mai ales că îi cunosc familia, provine dintr-o familie bună de profesori. Va trebui să stăm de vorbă şi cu el. Cum să scrii cretinismele astea?” , a declarat şeful ISJ Timiş, Cornel Petroman, informează MEDIAFAX.

Comentarii Facebook