Duminica 22 Decembrie

Un român de 17 ani, arestat în Japonia pentru că a înjunghiat mortal o tânără pe care a tâlhărit-o

 

Un tânăr român, de 17 ani, a fost arestat, joi dimineața, în Japonia după ce ar fi înjunghiat mortal o tânără de 22 de ani, căreia i-a fura portofelul. Românul a avut un complice.

 

Incidentul a avut loc în Tokio, în cartierul Kichijoji, la doar 500 de metri de o gară, anunță Japan Today.

 

Arisa Yamada, femeia de 22 de ani, a fost atacată când ieşea dintr-un magazin. Victima a fost dusă la spital, dar a decedat ca urmare a rănilor suferite, în spate și la încheietura mâinii stângi.

 

Geanta femeii a fost găsită la 200 de metri de locul incidentului.

 

Poliția a reușit rapid să aresteze un tânăr de 17 ani, originar din România, fiind principalul suspect.

 

Minorul a povestit că femeia a fost ucisă de celălalt bărbat, care i-a furat şi geanta. El a fugit când a văzut echipajul de poliţie.


Comentarii Facebook