Un tânăr a fost arestat după ce a escaladat gardul Casei Albe VIDEO



Un tânăr a fost reținut miercuri seara după ce a escaladat unul dintre gardurile Casei Albe și a intrat pe peluză, la doar o lună după ce a avut un incident asemănător.

"Către ora (locală) 19.16 (joi, 2.16, ora României), un individ a escaladat gardul din partea de nord a Casei Albe. El a fost arestat imediat, pe peluză, de către Secret Service", a declarat pentru AFP Edwin Donovan, un purtător de cuvânt al poliţiei de elită însărcinate cu protecţia preşedintelui american, potrivit Mediafax.

Bărbatul a fost condus la un spital din apropiere, a precizat el.

Acetsa a fost identificat ca fiind Dominic Adesanya, un locuitor de la Bel Air, în statul Maryland, în vîrstă de 23 de ani. El nu era înarmat în momentul arestării.

O înregistrare video a fost difuzată de mai multe televiziuni americane, în care un bărbat este surprins în timp ce loveşte cu piciorul câini care se aruncă asupra sa. El este imobilizat, ulterior, de agenţi Secret Service.

Doi câini, răniţi în timpul incidentului, au fost transportaţi la un veterinar, a precizat Secret Service.

Comentarii Facebook