Duminica 29 Decembrie

Un tânar a murit într-un mod BIZAR. Vezi VIDEO cu accidentul


Un tânăr din Rusia a murit în urma unui accident bizar pe o părtie din sudul ţării.

Denis Burakov, 27 de ani, tată a două fiice, a intrat împreună cu o altă persoană într-o bilă gonflabilă care urma să se rostogolească pe o panta lină din staţiune montană Dobai din Caucazul de Nord.

Lucrurile au luat o turnură proastă când bila şi-a schimbat traiectoria şi în ciuda eforturilor depuse de instructori, s-a rostogolit mai bine de jumătate de kilometru, lovindu-se de stâncile ascuţite ca apoi să oprească pe un lac.

Tânărul şi-a rupt gâtul şi şira spinării şi a murit la spital, în vreme ce prietenul său a scăpat cu doar câteva răni minore.

O parte din accident a fost filmată de un prieten al lui Burakov. În clipul video se pot auzi voci care strigă cu îngrijorare.

"Ce se întâmplă", poate fi auzit cel care filmează, în momentul în care bila de plastic deviază de la parcurs? "Nimic", răspunde o altă voce, care adaugă apoi, calm: "o catastrofă".

Autorităţile au deschis o anchetă, iar acum organizatorii distracţiei riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru neglijenţă.

Zorbing-ul, cum se numeşte sportul care i-a adus moartea rusului, îşi are originile în Noua Zeelendă, potrivit realitatea.net.

 

Comentarii Facebook