Miercuri 25 Decembrie

Vanghelie: Eu ţin relaţia cu Iohannis prin Rareş Bogdan. Citește INTERCEPTĂRILE

 

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, i-a relatat unui apropiat că el ține legătura cu președintele Iohannis prin intermediul lui Rareș Bogdan.

 

Marian Vanghelie a interceptat telefonic de procurorii DNA în timp ce încercat să determine pe unul din martori, pe Carla Dinu, pe numele căreia avea două vile, să dea la parchet o mărturie favorabilă lui şi să nu declare despre aranjamentele cu milionarul Marin Dumitru (cel care i-a dat mită primarului n.r.), scrie evz.ro. 

 

Vanghelie: Deci, eu știu toate fazele. Deci, nu trebuie să... să discutăm! Discutăm numai la ureche, așa! Și eu... Poți să te duci acasă, să vii mai târziu, să vin la tine, să trimit avocatul, să vină... Eu recunosc că ai venit la mine, că nu sunt prost! Tre' să recunosc: "Da, domn'e, a venit, ai venit să te sfătui cu mine." Și dacă vrei... Da' spune-mi adevărul! Pentru că mă poți ajuta! E păcat de Dumnezeu așa să... pentru că te sperii... că nu te ajuți nici pe tine, nici pe mine, înțelegi? Ai răbdare, dracu, rămâi cu casele alea sunt un milion de euro. N-are rost. Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareș, să se ducă mâine dimineață, la prima oră, la Iohannis, înțelegi? Că eu am o... țin relația prin Rareș Bogdan cu Iohannis, pentru că are nevoie de mine să fac majoritatea la Senat.

Carla Dinu: Am înțeles!

...

Carla Dinu: N-a venit?

Vanghelie: Da' te rog eu frumos spune-mi, scrie-mi pe foaie ce s-a întâmplat acolo, ca să știu! Te rog eu frumos! Ai încredere în mine! Eu te cunosc! Eu știu bine și cum fac ăștia cu jocurile, înțelegi? Eu, după ce termin cu tine și cu avocații, mă duc la... mă duc și mă întâlnesc ca să trimit pe cineva la Iohannis acasă. Deci, eu o să încerc să opresc căcatul ăsta, da' problema... am nevoie de tine să fii lângă mine. Nu știu ce dracu ai zis, spune-mi ce-ai spus acolo și hai, să vedem cum o întoarcem cu avocații! Mă gândesc, că nu-s nebun și tu ești deșteaptă. Scrie-mi exact pe foaie, c-o tocăm! Zi-mi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, ce ți-a zis să faci? Și cu mine ce să faci și dacă vii la mine și nu știu ce și după aia eu îți... discutăm, dacă vine avocatul, discutăm! Numai de cum te ajut cu avocatul, cu nu știu ce, nu știu... Mă, ce scrii tu, asta, nu știe nimeni, decât noi doi, dă-o naibi! Spune-mi, nu ți-au zis să mă... vorbesc, să vezi, să mă înregistreze ei de pe undeva, să facă, să mă prindă cu ceva!? Te rog eu frumos, te rog eu! ... în, în tine stă, în tine stă pentru... Tu... dacă te ții bine un pic este decât ca să nu mi se întâmple ceva.

...

Vanghelie: Nu știu ... încredere în mine.

Carla Dinu: Sunt speriată, nu mai știu.

Vanghelie: Eu îți dau avocat, îți dau aia... mă ocup de tot. "Eu una dacă eu nu pot să ies n-am nicio problemă." Ei, cred că, pe bătăliile astea politice, vor să ajungă la mine. Eu, una, eu sunt și în to... am o grămadă de relații, am tot. Dar dacă m-ai mă ia și pe mine și mă încurcă. Ai înțeles?

Carla Dinu: Am înțeles!

Vanghelie: Eu pot să chem în seara asta, chem șapte-opt inși din justiție și vorbesc, pac, pac, fac toate lucrurile, fac... Pentru orice facem pasul unu, pasul doi, pasul trei.

 

Rareş Bogdan a postat pe Facebook un mesaj în care susţine că: ”Nu am niciun fel de rol in construirea de majoritati parlamentare, chiar daca mi-as dori sa cada Guvernul Ponta maine, sau in seara asta, daca s-ar putea! Nu am ascuns lucrul acesta, dar de aici pana a mi se atribui vreun rol mie, un biet jurnalist, in construirea de majoritati parlamentare si partide e mult prea mult! Oamenii imi dau roluri mai mari decat am! (...) Pot sa inteleg si eu pentru cine lucreaza procurorul in cazul "Vanghelie"? Si mai ales as vrea sa aflu ce legatura am eu ca jurnalist cu constituirea de majoritati parlamentare! De asemenea, as mai vrea sa aflu cum isi permite un procuror, fie el si al DNA, sa dea pe surse informatii dintr-un referat incercand sa ma bage pe mine in troaca asta!!

 

Pot sa il informez pe distinsul procuror, si pe toti cei interesati, ca ULTIMA OARA cand m-am intalnit cu persoana la care ei spun ca as fi legatura pentru constituirea majoritatii a fost exact pe data de 22 ianuarie, adica in urma cu aproape 7 saptamani!! De atunci nu am vorbit nici macar la telefon.

Cum pot sa ne bage pe mine si pe omul acela, mult mai important decat mine, in rahatul lor? In nimicnicia lor! In potlogariile lor!

 

Este o minciuna sfruntata, extrem de usor de demontat, care incearca sa ridice miza dosarului "Vanghelie" si sa puna presiune pe magistrati prin introducerea in ecuatie a unui jurnalist pe val, cu toata modestia subsemnatul, si a unui politician pe val. O mizerie fara margini!”. 

 

Marian Vanghelie a fost reținut pentru 24 de ore și este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani.

 

Foto: Romaniatv.net

Comentarii Facebook