Duminica 22 Decembrie

Vladimir Putin a reautorizat călătoriile turiștilor ruși spre Turcia

 

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care agențiile de turism pot vinde sejururi spre Turcia. Acest lucru a fost interzis din noiembrie 2015, când un bombardier rusesc a fost doborât de avioane F-16 turcești.

 

Prin decretul semnat de Putin interdicția vânzării ”de către tour-operatorii ruși pentru cetățenii ruși a programelor turistice care prevăd un sejur pe teritoriul turc a devenit caducă”, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, citat de agerpress.

 

Președintele rus a însărcinat guvernul să ”ia măsuri pentru ridicarea interdicției zborurilor charter între Rusia și Turcia”, potrivit documentului.

 

Moscova a anunțat luni că a primit o scrisoare trimisă de Recep Tayyip Erdogan lui Vladimir Putin, în care scris că președintele turc și-a cerut ”scuze” pentru situația creată.

 

Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au avut o convorbire telefonică în urma căreia s-a pus capăt conflictului survenit după doborârea avionului și moartea pilotului rus.

Comentarii Facebook