Duminica 22 Decembrie

WhatsApp vine cu o nouă schimbare. Ce se întâmplă cu pozele și clipurile tale



Compania WhatsApp vine cu o nouă schimbare în ceea ce privește conținutul multimedia primit de utilizatori prin intermediul aplicației.

În momentul în care primești o poză sau un clip pe WhatsApp, s-ar putea să ai o setare conform căreia respectivul conținut multimedia ți se descarcă automat în galeria de pe telefon. În orice moment, poți dezactiva respectiva opțiune pentru întreaga aplicație sau pentru anumite conversații.

Totuși, ce faci însă în momentul în care ai avut câteva poze de pe WhatsApp în galerie, dar le-ai șters din greșeală? Conform celor de la WABetaInfo, vei avea foarte mult timp să le descarci din nou. Momentan, termenul de descărcare mărit este disponibil doar pentru utilizatorii cu Android, este însă doar o chestiune de timp până când se vor bucura de același beneficiu și posesorii de iPhone, scrie playtech.ro.

Până acum, WhatsApppăstra fișierele pe serverele sale pe parcursul a 30 de zile, astfel că, dacă erai în roaming și primeai câteva fișiere mai voluminoase, puteai opta pentru descărcarea lor pe WiFi sau atunci când te întorceai acasă, cu condiția să te încadrezi în termenul de 30 de zile.

După acea perioadă, fișierele cu pricina erau șterse iremediabil și orice tentativă de a le descărca se reflecta într-un mesaj de eroare prin care aflai că procesul este imposibil, pentru că filmele, pozele sau GIF-urile animate nu mai existau nicăieri.

Conform testelor celor de la WABetaInfo, au putut descărca conținut multimedia primit în urmă cu cel puțin trei luni.

Comentarii Facebook