Duminica 22 Decembrie

34 de trenuri InterRegio din toată țara vor deveni trenuri Regio-Expres


CFR Călători anunţă că încă 34 de trenuri InterRegio din toată ţara vor deveni, de la 1 aprilie, trenuri Regio-Expres, care au un tarif scăzut, la nivelul trenurilor Regio, dar beneficiază de viteza şi confortul trenurilor InterRegio, precum şi de rezervare pentru loc.

În Anul European al căilor ferate, CFR Călători vine în întâmpinarea nevoilor de călătorie prin transformarea, din 1 aprilie 2021, a încă unui pachet consistent de 34 de trenuri Interregio (IR), în regim de trenuri Regio-Expres (RE).

Trenurile transformate în RE vor avea în continuare același nivel de confort și facilități oferite de anterioarele trenuri IR. Practic, călătorii vor avea ocazia să călătorească la confort de IR la tarife mai mici, de tren Regio cu rezervarea locului. De asemenea, se vor menține orele şi în mare parte staţiile de plecări/sosiri, fără scăderea vitezei de circulație.

Suntem mereu atenți la călătorii noștri. Orele și zilele voastre preferate de plecare, durata și condițiile de călătorie sunt mereu prioritățile noastre și de aceea ținem legătura cu voi, iar opinia voastră este întotdeauna reflectată în deciziile pe care CFR Călători le ia. Un bun exemplu îl reprezintă pachetul consistent de 34 de trenuri, care începând cu 1 aprilie circulă în regim de Regio-Expres, un tip de tren care rezolvă nevoile specifice de transport ale unei categorii largi de călători. Pe înțelesul tuturor, Regio-Expres este echivalentul trenului Accelerat clasic, conceput să umple golul între Regio și InterRegio care reprezintă echivalentul fostelor trenuri Personale și respectiv Rapide. Ne bucurăm că în sfârșit putem să vă oferim acest serviciu atât de util și care îmbunătățește spectaculos raportul calitate-preț al serviciilor noastre”, a declarat Dan Costescu, directorul general CFR Călători.

Lista trenurilor IR care vor deveni RE:

    IR 1557 București Nord – Ploiești Sud devine RE 5041 București Nord (plecare 20:48) – Ploiești Sud (sosire 21:37)

    IR 1558 Buzău – București Nord devine RE 5042 Buzău (plecare 06:40) – București Nord (sosire 08:35)

    IR 1559 București Nord – Buzău devine RE 5043 București Nord (plecare 20:10) – Buzău (sosire 22:03)

    IR 1576 Galați – București Nord devine RE 7002 Galați (plecare 17:30) – București Nord (sosire 21:35)

    IR 1577 București Nord – Galați devine RE 7001 București Nord (plecare 18:09) – Galați (sosire 22:10)

    IR 1588 Medgidia – București Nord devine RE 8008 Medgidia (plecare 16:34) – București Nord (sosire 18:51)

    IR 1589 București Nord – Medgidia devine RE 8007 București Nord (plecare 06:34)  – Medgidia (sosire 08:49)

    IR1590 Drobeta Turnu Severin – București Nord devine RE 9014 Drobeta Turnu Severin (plecare 14:18) – București Nord (sosire 20:09)

    IR 1593 București Nord – Craiova devine RE 9007 București Nord (plecare 17:25) – Craiova (sosire 20:49)

    IR 1630 Brașov – București Nord devine RE 3014 Brașov (plecare 04:55) – București Nord (sosire 07:36)

    IR 1638 Cluj Napoca – Dej Călători devine RE 4010 Cluj Napoca (plecare 19:15) – Dej Călători (sosire 20:21)

    IR 1639 Dej Călători – Cluj Napoca devine RE 4009 Dej Călători (plecare 06:41) – Cluj Napoca (sosire 07:50)

    IR 1648 Sărățel – Bistrița Nord devine RE 4008 Sărățel (plecare 05:30) – Bistrița Nord (sosire 05:42)

    IR 1649 Bistrița Nord – Sărățel devine RE 4007 Bistrița Nord (plecare 21:45) – Sărățel (sosire 21:57)

    IR 1745 București Nord – Cluj Napoca – Baia Mare pe distanța Cluj Napoca – Baia Mare devine RE 4005 Cluj Napoca (plecare 15:44) – Baia Mare (sosire 20:00) și ramură de la trenul IR 1745.

    IR 1746 Baia Mare – Cluj Napoca – București Nord pe distanţa Baia Mare – Cluj Napoca devine RE 4006 Baia Mare (plecare 05:40) – Cluj Napoca (sosire 09:47) și ramură pentru IR 1746 Baia Mare – Cluj Napoca.

    IR 1748 Cluj Napoca – Târgu Mureș devine RE 4012 Cluj Napoca (plecare 16:40) – Târgu Mureș (sosire 19:26)

    IR 1749 Târgu Mureș – Cluj Napoca devine RE 4011 Târgu Mureș (plecare 11:29) – Cluj Napoca (sosire 14:12)

    IR 1818 Timișoara Nord – Simeria – Târgu Mureș. Va circula ca RE 4014 pe distanța Timișoara Nord (plecare 06:20) – Simeria (sosire 09:49), iar în Simeria formează trenul RE 4016 pe distanța Simeria (plecare 09:54) – Târgu Mureș (sosire 13:02)

    IR 1819 Târgu Mureș – Simeria – Timișoara Nord. Va circula ca RE 4013 pe distanța Târgu Mureș (plecare 16:14) – Simeria (sosire 19:27), iar în Simeria formează trenul RE 4015 pe distanța Simeria (plecare 19:37) – Timișoara Nord (sosire 23:44).

    IR 1825 București Nord – Târgu Jiu devine RE 9015 București Nord (plecare 14:45) – Târgu Jiu (sosire 20:20)

    IR 1826 Târgu Jiu – București Nord devine RE  9016 Târgu Jiu (plecare 05:00) – București Nord (sosire 10:46)

    IR 1863 Iași – Galați devine RE 6001 Iași (plecare 08:00) – Galați (sosire 12:25)

    IR 1866 Galați – Iași devine RE 6002 Galați (plecare 16:42) – Iași (sosire 21:00)

    IR 1891 București Nord– Craiova devine RE 9033 București Nord (plecare 05:50) – Craiova (sosire 10:44)

    IR 1892 Craiova – București Nord devine RE  9034 Craiova (plecare 07:20) – București Nord (sosire 11:40)

    IR 1893 București Nord – Craiova devine RE 9035 București Nord (plecare 13:30) – Craiova (sosire 18:39)

    IR 1894 Craiova – București Nord devine RE 9036 Craiova (plecare 12:05) – București Nord (sosire 16:43)

    IR 1895 București Nord – Craiova devine RE 9037 București Nord (plecare 15:30) – Craiova (sosire 20:10)

    IR 1896 Craiova – București Nord devine RE 9038 Craiova (plecare 16:15) – București Nord (sosire 20:41)

    IR 1923 Mangalia – București Nord – Sibiu pe distanța Mangalia – București Nord devine RE 8006 Mangalia (plecare 18:10) – București Nord (sosire 22:35) și ramură pentru IR 1923 București Nord – Sibiu.

    IR 1924 Sibiu – București Nord – Mangalia pe distanța București Nord – Mangalia devine RE 8005 București Nord (plecare 03:22) – Mangalia (sosire 07:47) și ramură de la IR 1924 Sibiu – București Nord.

    IR 1970 Galați – Constanța devine RE 7082 Galați (plecare 05:35) – Constanța (sosire 09:03)

    IR 1971 Constanța – Galați devine RE 7081 Constanța (plecare 18:30) – Galați (sosire 22:21)

Pachetul de trenuri anunțat mai sus se adaugă trenurilor InterRegio de pe ruta Titu – Târgoviște și retur care circulă deja din luna februarie ca trenuri Regio-Expres, serviciile de transport pe acestă relație fiind asigurate doar cu trenuri Regio și Regio-Expres, pentru creşterea accesibilității la călătoria cu trenul.

Pentru a facilita deplasările călătorilor noștri, mare parte dintre trenurile cu plecare din București care au înregistrat creșteri ale cererii de transport spre Pitești și respectiv București – Pitești – Craiova și retur, sunt formate din locomotivă și vagoane, iar altele circulă deja în regim de tren Regio-Expres. Desigur, și aceste trenuri RE au duratele de parcurs mai scurte, mai puține opriri și confort sporit de InterRegio.

Biletele pot fi achiziționate utilizând următoarele canale:

-online de pe cfrcalatori.ro;

-de la automatele de vânzare bilete din gări;

-direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.


Comentarii Facebook