Duminica 22 Decembrie

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă vaccinarea cu AstraZeneca, deși 9 țări au suspendat vaccinarea


Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi folosirea vaccinului AstraZeneca, pentru că nu s-a demonstrat riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser. 

Până acum 9 țări au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca. 

Danemarca, Islanda şi Norvegia au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, iar Austria şi Italia au retras temporar fiecare câte un lot din acest vaccin. Aceeaşi decizie a fost luată şi de Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg în privinţa acelui lot din care 17 state membre ale UE au primit vaccinuri.

EMA: Riscul de tromboze după vaccinare nu îl depăşeşte pe cel al populaţiei generale

''Informaţiile disponibile în acest stadiu indică faptul că numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pe ansamblul populaţiei'', afirmă agenţia europeană într-un comunicat citat de France Presse, relatează Agerpres.

Într-o altă declaraţie, transmisă miercuri, EMA notează că în ţările spaţiului economic european (care include Norvegia şi Islanda) au fost semnalate în total 22 de cazuri de tromboembolii în rândul celor circa trei milioane de persoane vaccinate cu serul AstraZeneca.

Agenţia europeană mai menţionează că înţelege decizia Danemarcei de a suspenda preventiv pentru 14 zile administrarea vaccinului AstraZeneca şi va continua evaluarea sa legată de cazurile de tromboze semnalate după injecţii cu acest ser.

Austria a suspendat duminică administrarea dozelor dintr-un lot de vaccinuri AstraZeneca după decesul unei persoane diagnosticate cu tromboză multiplă (formarea de cheaguri de sânge), aceeaşi decizie fiind luată apoi şi de Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg în privinţa acelui lot din care 17 state membre ale UE au primit vaccinuri.

După semnalarea şi a altor cazuri de tromboză în urma injectării serului AstraZeneca, Danemarca, Norvegia şi Islanda au suspendat administrarea acestui vaccin, ca măsură de ''precauţie''.

De asemenea, Italia a oprit joi administrarea dozelor dintr-un lot de vaccinuri anti-COVID-19 produse de AstraZeneca, în urma temerilor privind posibile formări de cheaguri de sânge, după decesul a doi bărbaţi din Sicilia care au fost vaccinaţi recent cu acest ser.

Agenţia italiană pentru medicamente (AIFA) a declarat că oprirea vaccinării cu seruri din acel lot este o măsură de precauţie şi că nu a fost stabilită vreo legătură între vaccin şi eventualele ''efecte adverse serioase''.

Potrivit unei surse citate de Reuters, un ofiţer al Marinei italiene, în vârstă de 43 de ani, a decedat săptămâna aceasta a doua zi după vaccin, cauza probabilă fiind un atac de cord. Celălalt bărbat, un poliţist în vârstă de 50 de ani, a decedat în weekend la 12 zile după vaccin. Presa locală scrie că acesta din urmă s-ar fi simţit rău în primele 24 de ore după vaccin şi nu şi-a revenit.

În schimb, alte state care folosesc vaccinul afirmă că nu s-au confruntat cu astfel de probleme. Spania, de pildă, a precizat joi că în această ţară nu au fost semnalate deocamdată cazuri suspecte de formare a unor cheaguri de sânge corelate cu administrarea vaccinului AstraZeneca.

La rândul său, şefa Agenţiei Suedeze pentru Produse Medicale, Veronica Arthurson, a spus că ''nu există nimic care să indice că vaccinul (AstraZeneca) cauzează acest tip de cheaguri sanguine''.

Comentarii Facebook