Alertă cu bombă într-un avion Tarom. Aeronava cu 88 de pasageri a fost nevoită să aterizeze de urgență, la Istanbul
Amenințarea unei posibile bombe la bord i-a obligat pe piloții aeronavei Tarom să întrerupă zborul cu ruta Tel Aviv-București. Compania a comunicat că avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență la Istanbul, vineri dimineața.
Compania Tarom informează că, din cauza unui avertisment referitor la existența unei bombe la bord, aeronava care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-București a aterizat de urgență pe Aeroportul din Istanbul la ora locală 3.30, în urma deciziei luate de comandantul de zbor.
88 de pasageri se aflau la bordul aeronavei Tarom
Verificările efectuate de autorități s-au încheiat, iar alerta s-a dovedit a fi falsă, transmit reprezentanții companiei. Pasagerii primesc asistență pe Aeroportul din Istanbul, iar aceștia urmează să decoleze în jurul orei locale 11.30 către București.
"Compania TAROM informează că din cauza unui avertisment referitor la existenta unei bombe la bord, aeronava care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-București a aterizat de urgență pe Aeroportul din Istanbul la ora locală 03:30, în urma deciziei luate de către comandantul de zbor,care respectă procedurile standard pentru astfel de situații. La bord se aflau 88 pasageri. Mentionam că verificările efectuate de către autoritățile abilitate s-au încheiat, iar alerta s-a dovedit a fi una falsă. În prezent, pasagerilor li se acordă asistență la sol pe Aeroportul din Istanbul, iar aceștia urmează să decoleze în jurul orei locale 11:30 către București- destinația finală. Regretăm disconfortul creat pasagerilor noștri și reiterăm faptul că prioritatea Companiei TAROM este siguranta si securitatea pasagerilor și a echipajelor sale", a comunicat compania Tarom.
1 Comentariu
ce are in plus articolul asta fata de cel publicat cu 10 minute mai devreme? https://www.stiridecluj.ro/national/alerta-cu-bomba-intr-un-avion-tarom-a-aterizat-de-urgenta-la-istanbul
absolut nimic.