Duminica 22 Decembrie

Alertă cu bombă la un liceu. S-a dovedit a fi falsă. Un adolescent a alertat degeaba autoritățile, a patra oară anul acesta


Marți, 22 noiembrie, Serviciul Unic de Urgență a fost anunțat cu privire la o alertă de bombă. Persoana care a sunat la 112 anunța că la Liceul Catolic din Timișoara este amplasată o bombă. Polițiștii și pirotehniștii s-au pus imediat în mișcare, iar toți elevii au fost evacuați. S-a dovedit a fi alarmă falsă.

Astfel de incidente s-au mai petrecut și în trecut, alte patru alerte au fost date de aceeași persoană, un adolescent care se joacă cu autoritățile, în ciuda amenzilor de mii de lei încasate de bunicii săi.

Polițiștii secției 1 Urbane au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în incinta unității școlare s-ar afla o bombă. Peste 100 de persoane au fost evacuate, marți la prânz, din liceul Catolic „Gerhardium”, aflat în apropierea Palatului Administrativ din Timișoara.  Autoritățile au procedat conform acestor cazuri de urgențe. Informația s-a dovedit falsă, iar speciaiștii s-au retras din teren. Autorul anunțului a fost identificat repede, un personaj, cu care poliția a mai avut de a face.

Adolescentul, considerat de cunoscuți un copil problemă 

Tânărul de 16 ani este același care a mai anunțat că în Liceul Catolic se află o bombă și la începutul lui ianuarie 2022. De asemenea, în mai, acesta a susținut că în centrul comercial Bega ar fi fost pus un dispozitiv exploziv. Și în septembrie, adolescentul a sunat la 112 din nou și le-a spus operatorilor că o bombă a fost plasată la Palatul Episcopal Romano Catolic, scrie Tion.

Minorul este considerat un copil problemă. Este crescut de bunici, iar până acum aceștia au încasat din cauza nepotului amenzi de mii de lei pentru că i-a pus pe polițiști, jandarmi și pompieri pe drum.


Comentarii Facebook