Duminica 22 Decembrie

Amanta preotului care a „poftit la soția aproapelui”, rupe tăcerea: „Popa îmi spunea că nu mai face lucruri cu preoteasa”


Scandalul sexual din judeţul Iași, după ce un preot ar fi fost prins la amantă nu s-a încheiat. Noi detalii ies la iveală în acest caz, în timpul spovedaniei, preotul o întreba constant pe femeia căsătorită detalii intime. Reamintim că soţul femeii a aflat, şi-a agresat partenera, iar apoi a a cerut compensaţii financiare de la părinte. Faţa bisericească a înregistrat şantajul şi, la presiunea preotesei, l-a dat pe bărbat pe mâna poliţiei. 

Eu am început să vorbesc cu el la spovedanie… Atunci m-a întrebat cum sunt cu soțul meu, dacă avem relații, ce facem, cum facem… Nu știu de ce, dar i-am spus… Îmi plăcea, așa, să vorbesc cu el, să-i povestesc, vedeam că-i place. Vorbeam la telefon cu el și la fel îi povesteam ce făceam cu soțul seara… După ne-am mai întâlnit. Mie îmi plăceau ochii lui albaștri și cum arată, așa… A fost ca o joacă. Popa îmi spunea că nu mai face lucruri cu preoteasa și cam asta a fost… Ne-am întâlnit și… s-a ajuns unde s-a ajuns”, a povestit femeia pentru BZI.

După infidelitate, Alexandra a mărturisit că soțul a bătut-o trei zile și trei nopți.

Eu nu știu de ce m-a bătut, eu am recunoscut că am fost cu popa. Cred că soțului a început să-i placă să mă bată, mă gândesc… Nu știu ce să mai zic. Oricum, m-a bătut rău, eram plină de vânătăi, chiar și acum mai am. El mi-a spus că trebuie să sufăr și eu cum a suferit el atunci când a aflat că îl înșel cu popa” a încheiat fata.

Femeia s-a dus la poliţie unde a depus plângere şi a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului violent. Soțul femeii a fost arestat preventiv la finalul săptămânii trecute. Bărbatul înşelat, în vârstă de 52 de ani a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, pentru şantaj, dar şi pentru loviri.

Comentarii Facebook