Miercuri 18 Decembrie

Amenzi pentru cei care nu poartă mască, după 15 mai


După 15 mai, purtarea măștii va deveni obligatorie în toate spațiile închise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, magazine și la serviciu.

Cei care nu respectă măsurile riscă sancțiuni, care vor apărea numai după ce oamenii se vor obișnui cu noua normalitate, a spus luni seara, la Digi24, prim-ministrul Ludovic Orban. 

Nu cred că va fi necesar controlul preţurilor. Noi am căutat să dăm drumul producţiei de măşti chirurgicale, cu trei pliuri, cele care sunt de uz curent și care asigură o protecţie de până la 80 la sută. Deja avem 23 de producători autorizaţi de entitățile din subordinea Ministerului Apărării, care au crescut capacitatea de producţie zilnică în România. Ne-am organizat ca pe lângă importurile care se fac de către companiile private să asigurăm pătrunderea pe piaţă a unei cantităţi suficiente de măști care să asigure satisfacerea cererii de măşti care va exista după data de 15”, a spus premierul, luni seara, la Digi24.

Încă nu se știe ce sancțiune se va aplica. ”Cred că lucrurile trebuie să se dezvolte gradual, nu trebuie să ne apucăm să sancţionăm oamenii. Trebuie ca oamenii să se obişnuiască cu purtatul măştii, să învețe să aibă măști la ei, de asemenea şi angajatorii să asigure măşti pentru personal”, a spus Ludovic Orban, luni seară, la Digi 24.

Premierul a spus că majoritatea oamenilor au fost corecţi în timpul stării de urgență, dar că trebuie sancționați cei care încalcă regulile. Decizia CCR de săptămâna trecută a tăiat din avântul luat de guvernanți în aplicarea amenzilor.

Comentarii Facebook