Duminica 22 Decembrie

ANOSR: „Renunțarea la titlul de doctor, cadou pentru plagiatori”


Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică prevederile legale introduse prin Ordonanță de Urgență nr. 94/2014, prin care orice titular al unui titlu ștințific poate să solicite Ministerului Educației renunțarea la titlul în cauză. Aplicabilitatea acestui text de lege a fost discutată în special cu privire la titlul de doctor și în contextul acuzațiilor de plagiat ale unor doctori.

De ce și-ar dori cineva să renunțe la titulatura de doctor? 

ANOSR își dorește ca orice persoană care a plagiat să fie trasă la răspundere pentru această faptă, retragerea titulaturii înlătură astfel posibilitatea de a face acest lucru.

Nu identificăm niciun motiv pentru care un doctor care a obținut un titlu academic ar solicita retragerea acestuia, în contextul în care titlul a fost acordat cu respectarea rigorilor academice. Un titlu științific presupune o activitate de cercetare intensă și efort din partea persoanei care se bucură de o asemenea distincție. În acest context, este mai mult decât îndoielnică ipoteza în care o persoană care a obținut cu bună credință un titlu academic ar decide, intempestiv, renunțarea la acesta”, declară  ANOSR.

Furtul și plagiatul merg mână-n mână

Reprezentanții organizației consideră că: „așa cum returnarea unui bun furat nu reprezintă o cauză care să înlăture caracterul infracțional al furtului, nici renunțarea la titlul de doctor nu ar trebui să poată reprezenta o soluție pentru ocolirea constatării și sancționării plagiatului, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu reprezintă o recunoaștere a faptei”.

ANOSR se întreabă ironic dacă în cazul aplicării acestei ordonanțe „ar trebui să fie posibil ca un cetățean să decidă că renunță la calitatea de absolvent de Bacalaureat sau de calitatea de absolvent al învățământului obligatoriu și care ar fi consecințele acestor decizii”.

Decidenții de la nivelul Parlamentului și Guvernului trebuie să elimine aceste prevederi controversate”, au mai adăugat cei de la ANOSR.

Președintele ANOSR, Horia-Șerban Onița: „susținerea Comisiei de învățământ din Camera Deputaților pentru aceste dispoziții este dezamăgitoare”

Uneori este dificil să identifici impactul efectiv al unor prevederi legale, însă acest caz este foarte clar: nimeni care și-a obținut cu seriozitate un titlu academic nu ar renunța la el. În concret, dispoziția care dă posibilitatea renunțării la un titlu academic oferă un argument procedural de care se pot lega plagiatorii pentru a ocoli dovedirea și sancționarea plagiatului. Trebuie să ne asigurăm că nu vor fi alții care să profite de acest context, iar din păcate susținerea Comisiei de învățământ din Camera Deputaților pentru aceste dispoziții este dezamăgitoare”, a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este prima federație națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.


Comentarii Facebook