”Antrenorul” olimpicilor de la matematică: De ce iau elevii note mici la matematică?


Profesor Radu Gologan, ”antrenorul” olimpicilor de la matematică explică de ce elevii iau note mici la matematic. 

E clar că e un declin al învăţării matematice, dar nu numai la noi, peste tot în lume. (...) Peste tot în lume predarea matematicii nu s-a schimbat masiv aşa cum ar fi trebuit să se schimbe, dată fiind tehnologia, date fiind aplicaţiile matematice, dat fiind modul copiilor de a percepe informaţia altfel decât acum 40 de ani. Şi asta îi face să respingă, în mare parte, lucrurile pe care ei le văd formale şi care pentru foarte mulți nu au niciun fel de frumusețe în legăturile lor cu realitatea. 

Există foarte puțină pregătire didactico-pedagogică și foarte puțină didactica predării matematicii. O fac foarte puțini. Şi când o fac, o fac foarte puțini, și de multe ori nu este luată în seamă serios. Sunt foarte puține licee în care studenții trimiși de la Matematică să facă practică pedagogică sunt luați în serios”, a spus profesorul.

Despre simulările examenelor naţionale: ”Trebuie să înţelegem că aproximativ 10-15% dintre elevi nu au fost interesaţi să-şi dea toată silinţa ca să rezolve problemele. Sunt de acord cu părerea multora dintre profesori că aceste note de la simulările naţionale trebuie să fie trecute totuşi în catalog”.

Despre o nouă lege a educaţiei: ”O lege a educației n-ar trebui să fie atât de amănunțită cum a fost cel puțin ultima. Legea educației ar trebui să fie un fel de constituție americană pentru învățământ, să aibă două pagini și restul să fie indicații de aplicare. O lege a educației nu trebuie să prevadă cum se vor desfășura examenele, test grilă sau nu grilă”.

Problema nu e că matematica s-a schimbat. Manualele cu atât mai puţin, poate programa s-a mai simplificat un pic. Mai ales în ultima vreme încercăm să dăm nişte indicaţii autorilor de manuale în aşa fel încât manualele să fie mai aerisite şi să nu se insiste pe chestiuni foarte riguroase. Haideţi să pornesc de la o primă idee - sigur rezultatele sunt proaste- dar haideţi să scoatem partea care este zgomot alb sau eroare la aceste rezultate. Trebuie să înţelegem că aproximativ 10-15% dintre elevi nu au fost interesaţi să-şi dea toată silinţa ca să rezolve problemele şi poate că nefiind examene naţionale şi corectura nefiind plătită a fost făcută foarte repede de profesori, nu cu foarte mare atenţie, deci şi asta poate să influenţeze puţin procentele. Şi aici sunt de acord cu părerea multora dintre profesori că aceste note de la simulările naţionale trebuie să fie trecute totuşi în catalog”, a mai spus profesorul, în interviul Hotnews.ro.

Comentarii Facebook