Anunțul ministrului Sănătății despre românul infectat cu coronavirus


Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, duminică seara, în cadrul unei emisiuni de pe Realitatea PLUS, că starea românului infectat cu coronavirus de pe nava de croazieră de pe coasta Japoniei este "bună și stabilă". 

"Vă pot spune ce am făcut până acum la nivel național. În primul rând, în paralel cu ordonanța pe Sănătate, am avut o ordonanță pentru a ne asigura de a crește capacitatea de răspuns în cazul acestei epidemii cu coronavirus. În primul rând, am refăcut stocurile, tot ce înseamnă biocide, materiale de protecţie, deoarece stocurile, cel puţin ale Ministerului Sănătăţii, erau aproape de zero. De asemenea, am introdus şi am legalizat noţiunea de carantină. Toţi cei care intră în momentul de faţă în România din zona afectată intră în carantină. Am identificat centre la nivel naţional în care aceste persoane care călătoresc din această zonă sunt puse în carantină", a declarat Victor Costache, la Realitatea PLUS.

Conform ministrului, în momentul de față, mai sunt două persoane în carantină, în București. 

"Nu sunt pacienți infectați, ci sunt pesoane care vin. Sunt călători normali, fără probleme de sănătate, dar pentru a lua toate precauțiile după normele europene am instalat aceste măsuri de carantină", a mai spus Costache.


Comentarii Facebook