Duminica 22 Decembrie

Armata ucraineană a zdrobit cel puțin trei elicoptere militare rusești pe Aeroportul Herson -FOTO


Cel puțin 3 elicoptere militare rusești au explodat după un atac cu rachete al forțelor ucrainene asupra Aeroportului Herson, scrie CNN.

Armata ucraineană a distrus marți, 15 martie, o serie de elicoptere militare rusești pe Aeroportul Internațional Herson, potrivit unor imagini din satelit de la Planet Labs. În imaginile se observă un mare val negru de fum se ridică de la aeroport, cu un număr de elicoptere în flăcări.

Potrivit jurnaliștilor de la CNN, acesta este cel mai distructiv atac pe care armata ucraineană l-a lansat împotriva elicopterelor ruseşti, de la începutul războiului. Cel puţin trei elicoptere ruseşti au fost surprinse în flăcări sau distruse pe aeroport.

Au fost bombardate și vehicule militare care staționau în apropierea aeroportului. CNN a geolocalizat și a verificat autenticitatea imaginii. Lovitura militară de la aeroport a fost preluată de Sistemul de Informare a Incendiilor pentru Managementul Resurselor (Fire Information for Resource Management System – FIRMS) al NASA, care monitorizează incendiile mari din întreaga lume. Conform datelor senzoriale obținute de FIRMS, lovitura militară a avut loc în jurul orei 13:42, ora locală.

Comentarii Facebook