Duminica 22 Decembrie

Atenție părinți! Portofoliul educațional al copilului este obligatoriu din toamnă. Ce conține și cum va influența alegerile elevilor


Începând cu anul școlar 2024-2025, elevii vor trebui să dețină un portofoliu educațional. 

Este vorba despre elevii care intră în grupa mijlocie și în clasa pregătitoare, iar în portofoliu vor apărea toate rezultatele, diplomele, certificatele de la diverse evaluări, concursuri și olimpiade școlare, competiții sportive sau diferite recomandări.

Acest portofoliu îi va ajuta pe elevi în alegerea unei universități sau cartiere.

Practic, acest portofoliu va fi ,,oglinda” elevului, însă nu este încă clar dacă ar putea fi utilizat ca metodă de selecție în viitor. Legea nu menționează dacă acesta ar putea să facă vreo diferență la admiterea la liceu ori în universități, transmite edupedu.ro

Potrivit legii educației acesta va conține:

  • certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de școlarizare,
  • rezultate la evaluările naționale și recomandări de recuperare a pierderilor de învățare,
  • produse sau rezultate ale activităților desfășurate,
  • diplome, certificate sau alte înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite în diferite contexte, formale, nonformale și informale

„Acolo ar trebui sa regăsim și nevoile de sprijin, de intervenție, aptitudinile deosebite ale unui copil, nevoile de remediere a anumitor situații, pentru a ști cum putem ajuta din punct de vedere educațional un copil”, a explicat Iuliana Constantinescu, reprezentant al Asociației Părinților.


Comentarii Facebook