Duminica 22 Decembrie

Avertisment al ministrului Sănătăţii: ”Vama Veche şi alte zone de pe litoral devin FOCARE!”


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vizitat Constanţa și a declarat că staţiunile populare de pe litoral pot deveni focare de COVID-19.

Există posibilitatea ca Vama Veche şi alte zone de pe litoral să devină focare. În acest moment sunt cetăţeni care se reîntorc în acele teritorii, nu trebuie să gestionăm neapărat Constanţa, ci tot ce se întâmplă în acest sezon estival.

Există această posibilitate (de infectare – n.red.). Tot ceea ce înseamnă contact fizic prelungit, nepăstrarea unei distanţări fizice, pot face o transmitere. Simptomatologia într-o infecţie COVID începe din a doua până în a zecea zi”, a declarat ministrul Sănătăţii, miercuri, la Constanţa.

Tinerii se pot distra în condiţiile şi în normele pe care le-am stabilit cu cei de la HoReCa. Am stabilit nişte norme de desfăşurare şi funcţionare atât a plajelor, teraselor, cât şi a hotelurilor.

Chiar dacă nu mai există cadru legislativ pentru perioada imediat următoare, turiştii trebuie să respecte aceleaşi reguli. Cei care sunt asimptomatici sau care cer externarea să meargă în izolare voluntară măcar 14 zile. Cei care se simt rău să se prezinte la unităţile de primiri urgenţe, să evalueze starea de sănătate”, a explicat Tătaru.

Comentarii Facebook