Duminica 22 Decembrie

Bebeluşul, care a căzut din maşina aflată în mers, a murit la spital. Micuţul era în moarte cerebrală


Bebelușul de un an, care a căzut din mașina condusă de tatăl său, a murit astăzi la spital. Micuțul s-a stins din viață, după zeci de ore în care s-a aflat în moarte cerebrală. Accidentul a avut loc pe un drum din județul Caraș-Severin. Într-o curbă, copilul a lunecat din scaunul special în care era transportat fără centură, portiera s-a deschis, iar bebelușul a fost aruncat pe șosea. 

Citește și: Cum s-a întâmplat accidentul teribil în care un bebeluş a căzut din maşina condusă de tată. Micuţul este în comă

Băiatul a căzut din maşină, a alunecat din scaunul special in care statea fara centurile puse. Nenorocirea s-a petrecut într-o fracţiune de secundă. Tatăl era la volan, în timp ce mama copiilor era în spate cu cei doi copii. Femeia s-ar fi întors să îi pună centura de siguranţă băiatului mai mare, care se afla în alt scaun special. Mezinul familiei, un copil de doar un an şi trei luni, era în scaunul său fără centură când, într-o curbă, a alunecat, a lovit portiera, uşa s-a deschis şi băieţelul s-a izbit puternic de şosea.

Scaunul auto pentru copii e obligatoriu. Părinţii care nu îşi transportă copilul în dispozitive fixate pe scaun sau în centură riscă amenzi de la 825 de lei şi 3 puncte de penalizare. Legislaţia spune că toţi copiii cu înălţimea mai mică de 135 de centimetri trebuie transportaţi în scaune auto speciale.


Comentarii Facebook