Cadrele didactice din țară anunţă un protest uriaş în faţa Guvernului: Angajații din învățământ cer salarii decente


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” anunță că vor organiza miercuri, 1 februarie 2023, începând cu ora 12:00, un protest în fața Guvernului.

Aproximativ 1.000 de reprezentanți ai celor trei sindicate vor picheta sediul Guvernului. Ei sunt nemulțumiți de faptul că încă nu s-a aplicat legea salarizării integral.

Potrivit comunicatului de presă comun ale celor mai reprezentative sindicate din învățământ, „acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă. Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creșterea inflației (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire”.

Cadrele didactice din România, prost plătite și neapreciate

Sindicaliştii transmit că în ceea ce privește salarizarea personalului didactic, nivelul salariilor stabilite de Legea-cadru nr.153/2017 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și superior nu reflectă importanța socială a muncii depuse de cadrele didactice.

Aceştia atrag atenţia că personalul didactic şi nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condiţiile de muncă.

Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educațional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puțini tineri aleg să profeseze în sistemul de învățământ, iar cei aflați la sfârșit de carieră aleg să se pensioneze.    Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situație revoltătoare: se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual”, arată comunicatul de presă transmis de sindicalişti.

Nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă”, se mai arată în comunicat.


Comentarii Facebook