Duminica 22 Decembrie

Canada introduce legi aspre împotriva armelor de foc. Jucăriile asemănătoare cu armele sunt excluse de la vânzare


Guvernul Canadei a revizuit legislația privind armele de foc. La nivel național, vânzarea i achiziționarea de pistoale este interzisă, însă jucăriile asemănătoare intră sub incidența noii legi. 

Noua legislaţie aduce în prim plan unele măsuri care au fost anulate anul trecut pe fondul alegerilor naţionale. Totuşi, măsurile vin pe fondul tragediei din Statele Unite în care un bărbat înarmat a ucis 19 copii şi doi profesori.

Premierul Justin Trudeau a declarat reporterilor că noile măsuri sunt necesare pe măsură ce violenţa armată creşte.

Trebuie doar să privim la sud de graniţă pentru a şti că, dacă nu luăm măsuri ferm şi rapid, lucrurile se agravează şi devine mai greu de contracarat”, a conchis Trudeau.

Canada are o legislaţie mai puternică asupra armelor decât Statele Unite, dar în timp ce rata sa de omucidere este mai mică cu o cincime decât cea din SUA, aceasta este mai mare decât cea din alte ţări bogate şi este în creştere. În 2020, rata era de cinci ori mai mare decât cea din Australia, relatează Reuters.


Comentarii Facebook