Duminica 22 Decembrie

Când scăpăm de viza pentru SUA? Ciolacu: ,,Va fi un efort susţinut atât de către partea americană, cât şi de cetăţenii români”


Premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită în Statele Unite Ale Americii, a avut discuții cu discuţii cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin şi cu secretarul de stat Antony Blinken, despre intrarea României în programul Visa Waiver. 

"Din ce-am convenit astăzi, cred că anul viitor se va face anunţul. Va fi un efort susţinut atât de către partea americană, cât şi de cetăţenii români şi de diaspora din Statele Unite ale Americii, deadline-ul fiind anul 2025, renunţarea la vize. Chiar a fost o discuţie aplicată", a declarat premierul.

Programul Visa Waiver este un program al guvernului american care permite cetățenilor din anumite țări să călătorească în Statele Unite, maxim 90 de zile, pentru turism, afaceri sau tranzit pe teritoriul american, fără nevoia de a obține o viză.

Momentan, 41 de țări sunt în programul Visa Waiver. 

"Sunt ferm convins că, cu ajutorul dumneavoastră, proiectul de suflet al nostru, al tuturor românilor, dar în acest moment şi proiectul de suflet al doamnei ambasador a Statelor Unite în România, renunţarea la vizele şi programul Visa Waiver, va deveni realitate din anul 2025.

Nu vom putea depăşi această provocare fără ajutorul dumneavoastră şi fără implicarea dumneavoastră personală", a declarat premierul în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o duminică seară cu românii din SUA, potrivit Agerpres. 


Comentarii Facebook