Duminica 24 Noiembrie

Care sunt principalele motive pentru care cuplurile ajung la divorț: ,,Dacă nu dăm suficientă atenție partenerului, clar el se simte nevaloros”


Potrivit ultimelor statistici rata divorțului în România a ajuns la 28%, mai exact 1 din 4 căsnicii ajung la despărțire. Din această cauză, divorțul este din ce în ce mai prezent în societatea noastră.

Fie că vorbim despre incompatibilități, lipsa comunicării sau probleme financiare, motivele care duc la destrămarea unei căsnicii sunt diverse și complexe. 

Terapeutul Cerasela Rogen a vorbit, în cadrul unei emisiuni, despre cele mai frecvente cauze, dar și ce putem face ca să le evităm.

"În ultimul timp sunt foarte multe divorțuri, dar într-adevăr există și motive în comun la marea majoritate. Unul dintre ele, aș putea spune, este trădarea. Clar atunci când unul din parteneri caută alți parteneri și se află, în mod special, noi avem clar mândrie și nu numai mândrie, nu mai simți că ești în centrul atenției, simți că, cumva ți-a trădat nu numai fizic, dar te-a trădat emotional."

Și se produce o ruptură în momentul ăla emoțională, de multe ori încearcă să trece peste, dar odată ce ai iertat, în 90% dintre cazuri se întâmplă din nou și din nou.

Un alt motiv principal de despărțire este problema financiară. În momentul în care cuplu nu se mai descurcă financiar, începi să dea vină unul pe celălalt, încep să spună că tu nu câștigi destul, tu nu faci destul de bine și armonia cuplului se face praf și este important să înțelegem că niciunul nu este de vină și ar trebui să ne unim forțele cumva, să cheltuim mai puțin, să facem tabele în care să vedem unde se duc banii, dar de cele mai multe ori preferăm doar să dăm vină pe cineva, ajungem la certuri pe care nu mai le putem depăși și ne despărțim,

Un alt motiv foarte important este viață sexuală. În momentul în care partenerii nu mai sunt atrași sau unul dintre parteneri nu mai este foarte atras, este greu după foarte mulți ani, cu copii la mijloc, cu facturi, pentru că ducem o viață reală, nu mai este cea în care ne întâlneam ca prieteni, parfumați, relaxați și ne simțeam bine, ci acum avem probleme în mijlocul nostru și dacă nu știm să întreținem acest foc, această pasiune pentru care trebuie făcut un pic de efort și din partea femeii și din partea bărbatului. Ea să aibă momentele ei de sexy, de îmbrăcăminte frumoasă, de momente în care și ea să creeze momente romantice, el la fel, cu surprize, cu lucruri, altfel nu se poate menține viață sexuală și devin colegi de apartament, cum bine spune melodia.

Și un alt motiv principal, care nu e atât de vizibil, este atunci când el nu este atât de unit cu familia lui proprie, adică soție, copii, ci ascultă ce spun părinții, iese des cu prietenii la club, își face mult program cu părinții sau cu prietenii sau se duce tot timpul la mama, aduce mâncare de la mama sau este legat de părere a celorlalți și mai puțin de-a soției, este o problemă pentru că, bineînțeles, poate fi și soția la fel, adică nu este o regulă, pentru că atunci, când ascultăm de ceilalți, nu mai dăm importanță familiei noastre, nu mai suntem uniți să tragem în același sens de această relație și intervine gelozie, intervine invidie, intervine sentiment de frustrare pentru partener, care se simte neimportant, care se simte nu destul de bun și din păcate noi avem de foarte multe ori nevoie de validarea celorlalți.

Și atunci prin toate aceste motive, dacă nu dăm suficientă atenție partenerului, clar el se simte nevaloros, pentru că avem nevoie de validarea celui de lângă noi. Și rezultatul ar fi că e bine să ne validăm noi pe noi, să acceptăm ceea ce este ca să luăm decizia cea mai bună. Acceptarea este mentală, acțiunea este diferită", a spus terapeutul Cerasela Rogen, potrivit Antena 3 CNN.


Comentarii Facebook