Miercuri 18 Decembrie

Cât de puțin respectă românii restricțiile de circulație impuse de starea de urgență? S-au dat amenzi de peste 17 milioane de lei


Președintele României a decretat starea de urgență la nivel național în urmă cu aproape două săptămâni, iar de miercuri a intrat în vigoare Ordonanța Militară nr. 3, care restricționează circulația pe străzile publice. Totuși, destul de muitle persoane nu au respectat prevederile și măsurile impuse.

Astfel, conform Grupului de Comunicare Strategică, până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.


Comentarii Facebook