Duminica 22 Decembrie

Cât timp se mai poate intra cu buletinul în Marea Britanie


În Marea Britanie se va putea intra cu buletinul până în 30 septembrie 2021. După această perioadă este nevoie de pașaport. 

Cetăţenii români care au obţinut statutul de rezident în Regatul Unit vor putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie până la 31 decembrie 2025.

Potrivit site-ului guvernului britanic, citat de Agerpres, până la 1 octombrie 2021 cetăţenii Uniunii Europene, Islandei, Norvegiei, Liechtensteinului şi Elveţiei pot intra în Regatul Unit cu paşaport sau document naţional de identitate la fel ca în prezent.

Cetăţenii UE vor putea intra pe teritoriul britanic ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Regatul Unit de mai multe ori în această perioadă, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv acolo prin mecanismul vizitelor repetate sau continue. Persoanele care doresc să rămână pe perioade mai lungi de şase luni pentru a munci, a studia sau a locui în Regatul Unit vor trebui să depună o cerere de viză. Acest lucru se va putea face pe site-ul www.gov.uk, iar doritorii vor trebui să demonstreze că îndeplinesc criteriile cerute şi punctajul necesar vizei pentru care se depune cererea.

Comentarii Facebook