Duminica 22 Decembrie

Câteva sate de pe malul râului Mureș, terorizate de șacali. Sălbăticiunile atacă tot ce prind


Șacalii se extind rapid în România. Cel mai recent exemplu vine din Arad, unde locuitorii care trăiesc în zonele din apropierea râului Mureș sunt terorizați de animalele sălbatice. Oamenii spun că nu mai ies seara din case, de teama haitelor de șacali care le dau fiori.

De cum se lasă seara, satele de pe malul râului Mureș se umplu de șacali 

În zona de pădure vin șacalii. Caprele au fost chiar la marginea pădurii, mi le-a omorât. Ți-e și groază să ieși pe drum!”, spune o localnică din Sânpetru German, căreia animalele sălbatice i-au omorât, recent, două capre. 

E plin de ei, mai ales noaptea. Și ziua am mai văzut câteodată. Umblă în haită, parcă sunt copii, când plâng noaptea. Dacă găsesc un miel, îl mănâncă imediat”, mai povestește un cioban. Oamenii spun că, în ultimii ani, numărul șacalilor a crescut foarte mult. „Sunt foarte mulți! Când se întunecă, încep să urle. Atacă vânatul, ce prind, tot distrug!”, spune un alt localnic din sat.

Din cauza lor, iepurii sălbatici, căprioarele sau cerbii lopătari sunt în pericol, avertizează vânătorii. „Produc mari pagube în rândul vânatului, dar și în gospodăriile populației. Este o specie care se reproduce foarte rapid și foarte mult, care se vânează foarte greu, o specie foarte vicleană!”, explică președintele AJVPS Arad, Nicu Mircea Deme, potrivit Digi24. 

Potrivit specialiștilor, șacalii ar fi venit din Ucraina, iar în timp s-au adaptat la viața din Delta Dunării. „Din Deltă au venit pe culoarul Dunării și pe culoarele marilor râuri, Olt și Mureș. Au ajuns, la ora asta, să ocupe toate teritoriile disponibile din habitatul acesta de tip zonă umeda, de tip luncă a râului”, a explicat și biologul Gabriel Herlo. 

Șacalul este un mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul, dar mai mic, cu coada mai scurtă și botul ascuțit. De-a lungul anilor, animalele au ținut sub teroare și teritorii întregi din Delta Dunării.


Comentarii Facebook