Miercuri 18 Decembrie

Cazul șocant în care un telefon lăsat la încărcat peste noapte a luat foc. Experții sugerează că prostul obicei, practicat de mulți, poate duce la tragedii


Un bărbat din București a fost dus în stare gravă la spital după ce fiica sa ar fi lăsat un smartphone la încărcat peste noapte, care ulterior a luat foc.

Experții în prevenirea incendiilor susțin în continuare că smartphone-urile lăsate la încărcat și nesupravegheate reprezintă un pericol major, deoarece bateriile acestora pot exploda dintr-o multitudine de motive.

Dispozitivele mobile lăsate la încărcat pe timpul nopții se pot dovedi adevărate bombe cu ceas, lucru demonstrat și de cazul unui bărbat care a ajuns la spital după ce apartamentul său, din sectorul 3 al Capitalei, a fost cuprins de flăcări, iar incendiul ar fi pornit de la o priză, unde era pus la încărcat un telefon mobil, potrivit Adevărul.

Intervenția a durat două ore, iar incendiul a fost stins înainte să se extindă și la alte locuințe. „Incendiul se manifesta la interiorul unui apartament la nivelul dormitorului, pe 15 mp, erau degajări masive de fum. Au fost evacuate cinci persoane, două cu ajutorul aparatului de respirat autonome și trei cu ajutorul nacelei, s-au acordat îngrijiri medicale pentru șapte persoane, una singură necesitând îngrijiri la spital”, a fost declarația unuia din pompierii care a luat parte la intervenție.

Fiica bărbatului dus la spital a încercat să explice cauza incendiului: „A bubuit telefonul meu. Eu eram la baie, am simțit miros de fum, am deschis ușa și am văzut că ies flăcări din camera mea, am luat copilul și am fugit pe scări, iar tata a rămas să stingă. Ulterior nu a reușit și l-au coborât jos cu scara”, a explicat femeia.

Un pompier din Marea Britanie a explicat într-o postare pe TikTok motivele pentru care oamenii nu ar mai trebui să își lase telefoanele la încărcat în timp ce dorm: „În primul rând, nu poți mirosi nimic când dormi, așa că dacă începe să ardă, focul nu te va trezi. Apoi, este nevoie de doar trei respirații pentru a rămâne inconștient. Mulți oameni au încărcătoare de telefoane ieftine sau defecte, însă se știe că și cele autentice declanșează incendii”, a transmis pompierul.

FOTO: Arhivă (Imagini cu rol ilustrativ)

Comentarii Facebook