Miercuri 18 Decembrie

Ce autostrăzi ar putea fi finanțate din PNRR. Comisia Europeană strâmbă din nas pentru că bugetul cerut este prea mare


Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a precizat că a discutat, luni, la Bruxelles, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi cu comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, despre finanţarea a cinci segmente de autostradă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Am avut o întâlnire foarte productivă cu doamnele comisar Adina Vălean şi Margrethe Vestager. Le mulţumesc amândurora pentru sprijinul acordat priorităţilor României din domeniul transporturilor şi, cu precădere, proiectelor ce le dorim finanţate prin PNRR. Am discutat aplicat despre: Autostrada A7: Ploieşti - Paşcani; Autostrada A8: Tg. Mureş - Miercurea Nirajului şi Leghin - Paşcani; Autostrada A3: Nădăşelu - Poarta Sălajului; Autostrada A1: Marginea - Holdea", a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Sunt proiecte mature şi adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere şi staţii electrice de încărcare. Infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă şi echitabilă între regiuni, iar PNRR este o sursă vitală de finanţare pentru ţara noastră. Privesc cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România şi Comisia Europeană şi mărturisesc că sunt nerăbdător să ne apucăm de construit", a adăugat Cătălin Drulă.

Comisia Europeană a avut unele obiecții în legătură cu cele 4,5 miliarde de euro pentru transportul rutier şi autostrăzi, bugetul fiind considerat prea mare. 

Comisia Europeană a avut observații. Luăm acele componente care au fost propuse public și trebuie dezvoltate în componente tehnice. Fiecare componentă are zeci de pagini. Am trimis la Bruxelles cam 1.000 de pagini peste care Comisia se uită. După observațiile lor, aducem modificări, negociem. Toate țările fac așa fiind un mecanism nou și e un proces de negociere. Nu vreau să dau detalii, dar vă asigur că se muncește intens. Este un fake news care circulă că Comisia ar fi respins PNRR. PNRR nu a fost respins. Comisia Europeană are 2 luni de evaluare și abia atunci va vorbi despre modificări, despre, doamne ferește, respingere”, a declarat și Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.


Comentarii Facebook