Ce înseamnă ,,legionar”? Ce legătură are cuvântul cu alegerile prezidențiale din 2024


Cuvântul legionar a fost unul dintre cele mai căutate cuvinte în DEX online în noaptea alegerilor. Ce înseamnă, de fapt, legionar?

Legionarii au fost membrii unei organizații paramilitare de extremă dreaptă românească, ultranaționalistă, antisemită, de factură creștin ortodoxă.

Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înființat Legiunea Arhanghelul Mihail. În 1930 și-a luat numele de Garda de Fier, care a fost dizolvată de liberali în 1933. S-a reînființat sub numele de Totul pentru Țară. 

Formațiunea politică legionară a fost înregistrată în mod legal, la Tribunalul București, la 20 martie 1935, având ca semn electoral, pătratul cu două puncte.

Mișcarea promova un amestec de naționalism extrem, ortodoxism, antisemitism și anticomunism. Se opunea democrației liberale și oricăror influențe străine asupra României. Membrii mișcării purtau uniforme verzi, pentru care au fost denumiți „legionari” sau „cămăși verzi”.

Mișcarea a apărut pe fondul unor probleme socio-economice din România anilor 1900. Majoritatea populației era formată din țărani, 78% potrivit recensământului din 1930, iar 82% din populația României era analfabetă.

Țăranul român se lupta pentru supraviețuire iar diferențele dintre bogați și săraci erau uriașe. Clasa de mijloc era era formată mai ales din străini.  Astfel, străinii, cu precădere evrei, au fost scoși țap ispășitor, fiind învinovățiti pentru problemele României.

Antisemitismul era tot mai propovăduit de studenți, oameni de cultură și de oameni de știință români, ceea ce a dus la înnderea mișcării. Deși interzisă oficial, ideologia lor a continuat să inspire unele grupări extremiste.

Ce legătură are cu alegerile prezidențiale din 2024?

Cuvântul a fost căutat în DEX online de mii de români, în urma câştigării alegerilor prezidenţiale de Călin Georgescu (62 de ani), candidat independent, care a intrat în turul doi pe prima poziţie. Discursul lui Călin Georgescu este unul legionar şi antisemit. El i-a numit ”eroi” pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul Ion Antonescu.

Comentarii Facebook