Vineri 27 Decembrie

Ce s-a întâmplat în companiile care au introdus săptămâna de lucru de patru zile


Majoritatea companiilor britanice care aplică săptămâna de muncă de patru zile, în perioada iunie - decembrie 2022 au spus că nu renunță la calea pe care au pornit.

În program sunt peste 60 de companii, cu aproape 3.000 de angajaţi, care au ales să lucreze de luni pana joi, adică cu o zi mai puțin, păstrând acelaşi salariu.

La testul organizat de asociaţia 4 Day Week Global au participat, printre altele, universităţile Cambridge şi Boston College. Rezultatul este că 92% dintre companiile britanice vor să continue cu săptămâna de patru zile, relatează News.ro, citând Boursorama.

Firmele au constatat că nu au avut pierderi cauzate de faptul că s-a lucrat cu o zi mai puțin, dar efectele asupra angajaţilor sunt de necontestat. Rata de burn-out a scăzut cu 71%, rata de plecare din companie a scăzut cu 57%, iar numărul de zile de concediu medical a scăzut cu 65%.

Studiul arată că s-a îmbunătățit semnificativ ”sănătatea fizică şi mentală, timpul petrecut făcând exerciţii fizice şi satisfacţia generală în ceea ce priveşte viaţa şi munca”. Angajații au avut rate mai mici de stres, epuizare şi oboseală, precum şi mai puţine probleme de somn.

Comentarii Facebook