Didier Raoult, directorul Institutului Spitalului Universitar pentru Infecţii Mediteraneene (Bouches-du-Rhône), infecţiolog, specialist în boli infecţioase tropicale emergente, este de părere că clorochina, un antimalarian folosit de zeci de ani şi cunoscut de călători sub numele de Nivaquine, are tratamentul momentului pentru coronavirus.

Ziarul Le Parisien - Ajujourd’hui a făcut un interviu cu profesorul Raoult, care crede că este o adevărată prostie că nu se administrează acest tratament bolnavilor.

- Guvernul a autorizat un studiu clinic de amploare pentru a testa efectul clorochininei asupra coronavirusului. Este important pentru dvs. să fi obţinut acest lucru?

- DIDIER RAOULT. Nu, nu-mi pasă. Cred că există oameni care trăiesc pe Lună şi care compară studiile terapeutice ale SIDA cu o boală infecţioasă emergentă. Eu, ca orice medic, odată ce s-a demonstrat că un tratament este eficient consider imoral să nu-l administrez. Este atât de simplu.

- Ce le spuneţi medicilor care solicită prudenţă şi care sunt rezervaţi cu privire la testele dvs. şi efectul clorochinei, mai ales în absenţa unor studii suplimentare?

- Înţelegeţi-mă bine: sunt un om de ştiinţă şi gandesc ca un om de ştiinţă bazându-ma pe elemente verificabile. Am produs mai multe date despre bolile infecţioase decât oricine din lume. Sunt medic, văd oameni bolnavi. Am 75 de pacienţi spitalizaţi, 600 de consultări pe zi. Deci părerile unii despre ceilalţi, dacă ai şti cat de mult nu-mi pasă. În echipa mea, suntem oameni pragmatici, nu păsări pe platouri televizate.

- Cum aţi ajuns să lucraţi la clorochină şi să vă spuneţi că ar putea fi eficienta în tratarea coronavirusului?

- Problema din această ţară este că oamenii care vorbesc sunt de o ignoranţă enormă. Am făcut un studiu ştiinţific despre clorochină şi viruşi în urmă cu treisprezece ani, studiu care a fost publicat. De atunci, alte patru studii realizate de alţi autori au arătat că coronavirusul este sensibil la clorochină. Toate acestea nu sunt noi. Este sufocant faptul că cercul factorilor de decizie nu este nici măcar informat despre starea ştiinţei. Ştiam despre eficacitatea potenţială a clorochinelor pe modelele de cultură virală. Ştiam că este un antivirus eficient. În experimentele noastre am decis să adăugăm un tratament cu azitromicină (un antibiotic împotriva pneumoniei bacteriene, nota editorului) pentru a evita infecţiile secundare bacteriene. Rezultatele au fost spectaculoase la pacienţii cu Covid-19 când s-a adăugat azitromicină la hidroxiclorochină.

- Ce vă aşteptaţi de la studiile la scară mai mare din jurul clorochinei?

- Absolut nimic. Eu si echipa mea credem că am găsit un remediu. Şi din punct de vedere al eticii medicale cred că nu am dreptul ca medic să nu folosesc singurul tratament care până acum s-a dovedit de succes. Sunt convins că la final toată lumea va folosi acest tratament. Este doar o chestiune de timp înainte ca oamenii să fie de acord să îşi înghită vorbele şi să spună: acesta este ceea ce trebuia facut.

- În ce formă şi cât timp administraţi clorochina pacienţilor dumneavoastră?

- Hidroxiclorochina se administrează în doză de 600 mg pe zi, timp de zece zile (sub formă de Plaquenil, numele medicamentului, notă de editor) sub formă de tablete

administrate de trei ori pe zi. Şi 250 mg azitromicină de două ori în prima zi şi apoi o dată pe zi timp de cinci zile.

Este un tratament care poate fi luat pentru a preveni boala?

- Nu ştim.

 Când îl administraţi, după cât timp poate un pacient cu Covid-19

- Ce ştim deocamdată este că virusul dispare după şase zile.

-Înţelegeţi totuşi că unii dintre colegii dvs. solicită prudenţă cu acest tratament?

- Oamenii îşi dau cu părerea despre toate, dar eu vorbesc doar despre ceea ce ştiu: nu îmi dau părerea cu privire la compoziţia echipei Franţei! Fiecare are propria meserie. Comunicarea ştiinţifică în această ţară astăzi este asemănătoare conversaţiei din bistrouri.

- Dar nu există reguli de prudenţă care trebuie respectate înainte de a administra un nou tratament?

- Celor care spun că avem nevoie de treizeci de studii multicentrice şi o mie de pacienţi incluşi, răspund că, dacă ar trebui să aplicăm regulile metodologilor actuali, va trebui să refacem un studiu privind interesul paraşutei. Luaţi 100 de oameni, jumătate cu paraşute şi celălalt fără şi număraţi morţii la sfârşit pentru a vedea ce metodă este cea mai eficientă. Când aveţi un tratament care funcţionează împotriva altor zero tratamente disponibile, acest tratament ar trebui să devină reper. Şi este libertatea mea de a prescrie ca medic. Nu trebuie să ne supunem ordinelor guvernamentale de a trata bolnavii. Recomandările Înaltei Autorităţi pentru Sănătate sunt un indiciu, dar nu vă obligă. Încă de la Hipocrat, doctorul a făcut tot ce a fost mai bun, în starea de cunoştinţe şi în starea ştiinţei.

- Cum rămâne cu riscurile unor efecte nedorite grave legate de administrarea clorochinei, în special la doze mari?

- Spre deosebire de ceea ce spun unii oameni la televizor, Nivaquine (numele unuia dintre medicamentele concepute pe bază de clorochina, nota editorului) este mai puţin toxic decât Doliprane (paracetamol) sau aspirina administrate în doze mari. În orice caz, un medicament nu trebuie luat uşor şi trebuie prescris întotdeauna de către un medic generalist.

- Sunteţi conştienţi de imensa speranţă de vindecare pentru pacienţi?

- Văd mai presus de toate că există medici care îmi scriu zilnic din toată lumea pentru a afla cum tratăm bolile cu hidroxiclorochina. Am primit apeluri de la Spitalul General din Massachusetts şi Clinica Mayo din Londra. Cei doi cei mai mari specialişti din lume, una dintre bolile infecţioase, cealaltă a tratamentelor cu antibiotice, m-au contactat pentru a-mi cere detalii despre modul de înfiinţare a acestui tratament. Şi chiar Donald Trump a făcut un tweet despre rezultatele testelor noastre. Doar în această ţară nu este clar cine sunt eu! Pentru că nu locuim in centrul Parisului asta nu înseamnă ca nu facem ştiinţă. Această ţară a devenit Versailles în secolul al XVIII-lea!

- Ce vrei să spui prin asta?

- Ne punem întrebări franco-franceze şi chiar pariziano-pariziene. Dar Paris este complet decalat de restul lumii. Ia exemplul Coreei de Sud şi China, unde nu mai există cazuri. În aceste două ţări, au decis mult timp să efectueze teste la scară largă pentru a putea diagnostica pacienţii infectaţi mai devreme. Acesta este principiul de bază al gestionării bolilor infecţioase. Dar am ajuns la un nivel de nebunie, astfel încât medicii de la televizor nu mai sfătuiesc să diagnostice boala, ci spun oamenilor să rămână izolați la casele lor. Asta nu este medicament.

- Credeţi că izolarea populaţiei nu va fi eficientă?

- Niciodată nu s-a făcut acest lucru în timpurile moderne. Făceam asta în secolul 19 pentru holeră în Marsilia. Ideea de a izola oamenii ca să blocheze bolile infecţioase nu a fost niciodată dovedită. Nici nu ştim dacă funcţionează. Este improvizaţie socială şi nu măsurăm deloc efectele colaterale. Ce se va întâmpla când oamenii vor rămâne închişi, în spatele uşilor închise, timp de 30 sau 40 de zile? În China, s-au raportat sinucideri din teama coronavirusului. Unii se vor lupta între ei.

- Ar trebui, după cum solicită Organizaţia Mondială a Sănătăţii, să generalizăm testele în Franţa?

- Să avem curajul să o spunem: metodele haotice în stil francez nu funcţionează. Franţa face doar 5000 de teste pe zi, când Germania efectuează 160.000 pe săptămână! Există un fel de discordie. În bolile infecţioase, diagnosticăm oamenii şi, odată ce obţinem rezultatul, îi tratăm. Mai ales că începem să vedem oameni care poartă virusul, aparent fără semne clinice, dar care, într-un număr nesemnificativ de cazuri, au leziuni pulmonare vizibile pe CT care arată că sunt bolnavi. Dacă aceste persoane nu sunt tratate la timp, există un risc rezonabil ca acestea să fie găsite în terapie intensivă acolo unde nu vor fi salvate. Testarea oamenilor numai atunci când sunt deja bolnavi grav este, prin urmare, un mod extrem de artificial de creştere a mortalităţii.

- Şi ar trebui să generalizăm purtarea măştilor?

- Este dificil de evaluat. Ştim că acestea sunt importante pentru personalul medical pentru că sunt persoanele care au cu adevărat relaţii foarte apropiate cu pacienţii atunci când aceştia îi examinează, uneori la 20 cm de faţă. Nu este clar cât de departe zboară virusurile. Dar cu siguranţă nu mai mult de un metru. Deci, dincolo de această distanţă, este posibil să nu aibă prea mult sens să porţi o mască. În orice caz, spitalelor trebuie să le fie trimise cu prioritate aceste măşti pentru a proteja personalul medical. În Italia şi China, o mare parte dintre pacienţi s-au dovedit a fi personal medical.