Miercuri 18 Decembrie

Ce tupeu are celebrul Pescobar! Taverna Racilor, închisă după ce a ”plouat” cu amenzi. Pe toate le-a ignorat, iar acum face pe victima!


Paul Nicolau, zis Pescobar, a fost ”vizitat” de Protecția Consumatorilor, iar rezultatul a fost închiderea localului Taverna Racilor, cunoscut în toată țara. 

Cei de la Protecția Consumatorilor spun că l-au amendat de multe ori în ultimele săptămâni, iar acum au închis restaurantul, pentru că Pescobar nu a respectat deloc recomandările. Oamenii legii au găsit mâncare stricată, mizerie de nedescris și carne stricată.

Culmea este că Paul Nicolau susține că localul e tot deschis, ci doar i-a fost suspendată activitatea.

Restaurantul nu e închis, doar are suspendată activitatea. Nu există local fără nereguli, dar vom rezolva totul. Dacă în 24 de ore cumpăr linoleum și tot ce mai trebuie dăm drumul localului. Îi sun, alo, ANPC, veniți să constatați că totul e ok. Și dăm din nou drumul la treabă”, a declarat Pescobar.

Câte amenzi a primit Taverna Racilor

Potrivit ANPC, pe 1 iunie s-au aplicat amenzi de 25.000 de lei. Totodată, s-au oprit de la comercializare 156 kg de produse alimentare neconforme și s-a decis oprirea temporară a localului până la remedierea deficiențelor. Hotărârea nu a fost, însă, respectată, iar societatea a fost sancționată cu 5.000 de lei.

Pe 22 iunie s-au aplicat iar amenzi contravenționale în valoare de 75.000 lei și s-a emis propunere de închidere temporară a restaurantului pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.

Pe 24 iunie, ANPC a efectuat un alt control, ocazie cu care inspectorii au constatat că restaurantul funcționa fără nicio problemă. În urma controlului au fost aplicate:

• amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei

• oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 8100 lei

• oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor (agregate frigorifice).

În data de 15.09.2023 – administrator SC Commercial Diplomatic Club SRL

• amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei

• oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 16500 lei

• oprirea temporară a unității de la prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor

propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.

Protecția Consumatorului va trimite adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Sănătate Publică.

Neregulile găsite de inspectorii ANPC la Taverna Racilor – Herăstrău

– folosirea unor materii prime și a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare

– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilație cu depuneri masive de praf, chedere depreciate și murdare

– prezența insectelor vii (muște) în unitate

– schimbarea stării termice a produselor

– nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde

– existența unor condiții improprii în spațiul de lucru (paviment neigienizat)

– lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate

– lipsa informării cu privire la ingredientele conținute de preparate, a aditivilor și a alergenilor, în lista meniu ,

– lipsa autorizației emisă de Primărie.

– produse alimentare cu data limita de consum depasită;

– utilizarea unei masini de transport neautorizate la care sistemul de racire nu era funcțional, ca și spatiu de depozitare a materiilor prime (congelate și refrigerate).

– nerespectarea temperaturii de pastrare a produselor alimentare pe timpul transportului;

collage.jpg

461766b3d544ef18b07816f812bab177.jpg

f63bfb688e51b3423c47160543212003.jpg

091a48da149f4eb64a973aeedcd64234.jpg

Comentarii Facebook