Cel mai norocos instalator. A câștigat un Porsche, l-a vândut, iar apoi a mai câștigat unul


Tom Harvey (foto dreapta) a câștigat două autoturisme Porsche 911 Carrera la interval de câteva zile. 

Instalatorul din Marea Britanie a câștigat un Porsche 911 Carrera 4 GTS în valoare de 110.000 de lire, dar l-a vândut pentru a-și lua o casă.

La doar două zile după ce a vândut automobilul, Tom Harvey a câștigat din nou la același tip de concurs online - "spot the ball" (ghicește unde este mingea).

De data aceasta, premiul a fost un Porsche Macan S de doar 50.000 de lire.

Cumulat, cele două concursuri i-au adus bărbatului aproape 200.000 de lire. ”Trebuie că sunt unul dintre cei mai norocoși oameni de pe planetă în acest moment”, a declarat Tom, din orașul Dartford, aflat la aproximativ 30 de kilometri sud-est de Londra, scrie Observator.

Potrivit Daily Mail, atunci când a primit vestea era la un curs pentru instalatori, alături de tatăl lui. ”Am plecat pe loc și m-am dus direct la Porsche. Nu am crezut că voi câștiga nici măcar o dată, dar de două ori, sunt chiar uimit”, a mărturisit englezul.

Comentarii Facebook