Miercuri 18 Decembrie

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a luat foc după ce a fost bombardată de ruși


Cea mai mare centrală nuleară din Ucraina, dar și din Europa, a fost bombardată astă-noapte de către armata Rusiei. Din fericire nu au fost lovite reactoarele nucleare, ci doar clădirile administrative ale centralei. 

Un obuz rusesc a lovit o clădire administrativă a centralei nucleare și a declanșat un incendiu în incinta acesteia. Vineri dimineață, 4 martie, serviciile de urgență ucrainene au confirmat că au reușit să stingă incendiul după câteva ore de chin. De asemenea, serviciile de urgență ucrainene au anunțat că din fericire nu există victime, a transmis BBC

Atacul rusesc asupra centralei nucleare a provocat un incendiu la una dintre clădirile principale, o instalație cu cinci etaje. Zona de reactoare nucleare nu a fost afectată, dar a existat temerea că focul s-ar putea extinde până la acestea, dacă nu este controlat rapid. Pompierii au reușit în cele din urmă să aibă succes în jurul orei 6:30 dimineața, ora locală a Ucrainei, reușind să stingă focul în totalitate. 

Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în următoarele ore pentru a discuta despre această situație.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-o înregistrare video publicată în dimineața zilei de vineri, 4 martie,  că arde cea mai mare centrală nucleară din Europa, făcând apel la cetăţenii europeni să le atragă atenţia propriilor politicieni. „Propaganda rusă a avertizat în trecut că va acoperi lumea cu cenuşă nucleară. Asta nu mai este doar o avertizare, este real”, a afirmat el, potrivit BBC.


Comentarii Facebook