Duminica 22 Decembrie

Certificatul de virginitate încă se eliberează în România, deși ONU a cerut interzicerea urgentă a practicii umilitoare


În România sunt realizate anual sute de examinări medicale la cerere și fără vreo legătură cu o cercetare penală, în vederea obținerii unor certificate care să ateste virginitatea unor minore. Cel puțin patru institute de medicină legală și 25 de servicii județene de medicină legală continuă să elibereze certificate de virginitate pentru fete și femei, o practică definită de organizațiile internaționale drept dureroasă, umilitoare și traumatică. 

Națiunile Unite și Organizația Mondială a Sănătății au cerut încă din 2018 interzicerea acordării acestor certificate. Certificatele de virginitate la cerere sunt documente care nu au nicio legătură cu anchetele penale, unde în urma unei sesizări la poliție organele abilitate decid dacă se impune sau nu un examen ginecologic. Testarea virginității la cerere nu are nici finalitate medicală. Dacă există o problemă de ordin medical vizita se face la medicul obstetrician, nu la medicul legist. Dacă există suspiciunea unei infracțiuni sexuale primul pas este depunerea unei sesizări la poliție, urmată – dacă este cazul – de o examinare a medicului legist (în baza dispoziției unui procuror), scrie Dela0.ro.

În România, certificatele de virginitate la cerere sunt solicitate, în general, de părinți care vor să se convingă că fetele lor, minore sau majore, sunt încă virgine. Ori pentru eliberarea unui asemenea certificat persoana vizată trece printr-un examen ginecologic. Este o procedură pe care unele dintre persoanele de sex feminin supuse examinării o urmează forțate, obligate sau sub presiune.

Consiliul Superior de Medicină Legală (n.r. – instituția care coordonează condițiile de desfășurare a profesiei în România) a emis pe 17 februarie 2022 o recomandare către serviciile de medicină legală, ca această prestație să nu mai fie oferită la cerere. Cel care conduce consiliul este George Cristian Curcă, care ocupă în același timp și funcția de director al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici din București. INML-ul condus de Curcă continuă să elibereze certificate de virginitate la cerere în ciuda recomandării emise de către CSML, entitate condusă de același Curcă, notează sursa citată. 

Potrivit rapoartelor elaborate de către Consiliul Superior de Medicină Legală, certificatele de virginitate la cerere reprezintă 2,3% din totalul certificatelor eliberate anual, ceea ce înseamnă între 400 – 460 de certificate de virginitate. 70% dintre acestea sunt eliberate de către institutele de medicină legală. Restul de 30% sunt emise de serviciile județene de medicină legală. Prețul unui astfel de certificat variază între 40 și 50 de lei. Pentru eliminarea definitivă a practicii este însă necesară modificarea legislației. Ce înseamnă acest lucru? Este nevoie de scoaterea certificatelor de virginitate din lista prestațiilor medicale oferite la cerere de medicina legală, scrie Dela0.ro. 

OMS despre certificatele de virginitate: „O asemenea practică ar trebui interzisă”

În 2018 Organizația Mondială a Sănătății explica într-un raport de 20 de pagini de ce o astfel de practică ar trebui interzisă. Cu privire la examinarea himenului OMS arată că nu există dovezi științifice care să susțină că aspectul himenului este un indicator de încredere pentru existența unui act sexual. 

În evaluarea victimelor violului, susține OMS, virginitatea persoanei examinate nu are nicio valoarea asupra stabilirii situației de abuz. Nici nu certifică cât de traumatică a fost experiența și care au fost consecințele. Dimpotrivă, poate afecta procedurile judiciare oferind scăpare agresorilor. În cazul femeilor forțate de părinți, din motive religioase, să facă un astfel de test, OMS explică că avem de-a face cu o formă de violență sexuală. 

Comentarii Facebook