Duminica 22 Decembrie

CFR Călători vinde locuri în picioare la clasa 1: Să vă fie rușine, nesimțiților - FOTO


Jurnalista Cristina Hurdubaia a prezentat situația prin care trec călătorii care trebuie să meargă cu trenul. La clasa 1 se vând bilete în picioare, iar oamenii stau ca în autobuz. 

Aerul condiționat este depășit, iar purtarea măștii este opțională.

Ăștia de la CFR nu-s normali la cap, frățică. În ditai pandemia, ei vând bilete în picioare inclusiv la clasa 1, care nu are nicio condiție, în afară de ăia 2 cm în plus la scaun. E la fel de jegos ca la clasa 2, iar prețul e aproape dublu. Iar aerul condiționat nu face față neam pe canicula asta, într-un tren care circulă pe distanță lungă (Constanța-Sibiu). Unii nu poartă deloc mască. Controlorul e transpirat tot și cu masca pe juma' de gură și dă vina pe navetiști, care au abonamente. Ba chiar ridică vocea la călătorii care se revoltă, pentru că efectiv nu poți respira. 

Eu, una, de data asta n-am mai avut chef să mă revolt în gura mare, am obosit de tot și mi-e silă la propriu de statul ăsta care își bate joc încontinuu de țara asta, de 30 de ani încoace. 

Noi sigur avem un ministru al Transporturilor, în care toată lumea și-a pus toată speranța? Că s-a dus deja dracu' toată speranța din lume. 

Să vă fie rușine, nesimțiților!”, scrie jurnalista Cristina Hurdubaia.

Comentarii Facebook