Miercuri 18 Decembrie

Cine conduce masoneria din România? S-a ales noua conducere în Marea Lojă Națională din România


Masonii din România, adunați în Marea Lojă Națională din România, și-au ales o nouă conducere.

În 17 aprilie, organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România, Regulară şi Recunoscută, şi-a ales statutar noua conducere, cu Prea Respectabilul Frate George Ivaşcu Mare Maestru, într-un Convent Extraordinar la care au fost reprezentaţi statutar 4354 de Maeştri Masoni din 237 de Loji de pe întreg cuprinsul României de către 414 delegaţi şi 20 de membri ai Marelui Consiliu, în prezenţa a 1676 de Maeştri Masoni. Datorită restricțiilor sanitare, Conventul a avut loc online.

În mesajul adresat „Fraţilor care participă la Conventul Naţional Extraordinar din 17 Aprilie 2021”, Thomas W. Jackson, Preşedintele de Onoare Fondator al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Regulare, este foarte clar în privinţa atitudinii Masoneriei Universale asupra legitimităţii evenimentului (vezi cele două ataşamente, original şi traducere): ”Sunt foarte întristat de această schismă care s-a petrecut în Masoneria din România. O privesc aproape ca pe un eșec personal. Mă bucur, însă, că această separare nu a avut ca rezultat crearea unei alte Mari Loji.”

În comunicatul dat de Marea Lojă Națională din România se arată că ”Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr. Bălănescu Radu Ninel” nu mai reprezintă organizaţia masonică, fiind ”demis statutar din organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România încă din 17 octombrie 2020. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, emite însă în continuare sentinţe.

În masoneria Universală Regulară, titulatura ”Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” nu există. Folosirea acestei titulaturi este pentru orice mason o sfidare a minimei decenţe. Ea este generată de un exacerbat auto-respect, pentru o gonflată imagine despre sine. Să fie ea menită să influenţeze atât pe cei care pot fi înşelaţi cât mai ales autoritățile Statului şi Instanţele penale şi civile în faţa cărora domnul „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” este tot mai des chemat?

Domnia sa conduce ca „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” doar un O.N.G. prin care, având  numele şi patrimoniul acestei organizaţii, s-a substituit organizaţiei masonice M.L.N.R. prin schimbarea Statutului în 27.11.2019 . Asociaţia sa este un simplu O.N.G. de drept privat, depunând la Tribunal doar câteva nume al unor persoane particulare. Permanent se refuză accesul la registrul matricol, fiind imposibilă identificarea numărului real al membrilor.

Activitatea financiară a conducerii Asociaţiei sale face însă obiectul Dosarului penal nr.3726/P/2020, în care s-a dispus începerea Urmăririi Penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, înşelăciune şi grup infracţional organizat”.

Organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România este una şi Asociaţia care i-a luat numele şi încearcă să o transforme într-un simplu program dezvoltat în interiorul ei, ca şi cum masoneria i-ar fi fost trecută în proprietate, este alta, mai spus masonii.

Comentarii Facebook