Cine este prima avocată de etnie romă din Paris? „Vocația mea era să mă lupt pentru dreptate”


Anina Ciuciu, în vârstă de 32 de ani, este o tânără juristă din Craiova, care a despus jurământ în fața Primei Camere Civile a Curții de Apel din Paris, de mai puțin de o săptămână, devenind astfel prima avocată de etnie romă din Paris.

Anina a crescut în Craiova împreună cu familia ei de romi. A plecat în Franța la vârsta de șapte an împreună cu mama și surorile ei, pentru a supraviețui, au fost nevoite să cerșească pe străzi. În cele din urmă, după câteva luni de cerșetorie, anina și surorile ei au fost școlarizate, familia ei a primit actele necesare pentru ședere, iar după câțiva ani, Anina termină școala cu succes. 

Anina Ciuciu a scris apoi o carte autobiografică în care a așternut parcursul ei excepțional sub titlul de „Mândră să fiu rromă”. Tânăra a fost admisă bursieră la Facultatea de Drept a Universității Sorbona, devenind ,probabil, prima avocată de etnie romă din Paris, scrie Rfi.ro

Viața Aninei în România

Părinții mei și-au pierdut slujbele în România. Tata era contabil. Mama lucra într-un spital public. Au fost denunțați ca fiind romi și și-au pierdut slujbele. Am fost nevoiți să plecăm spre Franța pentru a găsi o viață mai bună, pentru a fi respectați și pentru a avea aceleași drepturi. Chiar și în Franța am fost expuși la rasism, la discriminări. Dar ne-am zbătut împreună cu părinții mei pentru a reuși să accedem al demnitate, la o casă, la slujbă, la școli pentru mine și pentru surorile mele. Au fost foarte multe eforturi, foarte multe sacrificii. Nu era ușor. Ăsta este și mesajul meu astăzi. Eu am reușit pentru că am făcut mult mai multe eforturi decât ceilalți copii care nu sunt de etnie romă”, a declarat tânăra pentru un articol din Vocile lumii.

„Am ajuns să lupt pentru dreptate”

De ce mi-am ales avocatura? Pentru mine era o vocație de când eram copil. Vocația mea era să mă lupt pentru dreptate. Ce am trăit noi, familia mea, am considerat că este o nedreptate. Întotdeauna mi-am dorit să mă lupt pentru dreptate pentru noi, dar și pentru toți ceilalți care trăiesc aceleași nedreptăţi. Când mi-am propus să devin avocată aveam această dorință, acest vis, să mă lupt pentru drepturile tuturor și mai ales pentru ale celor care nu au acces la drepturile lor și se lovesc de nedreptate. Când am devenit avocat aveam această ambiție, să continui și pe plan judiciar angajamentul pe care îl am de mai mulți ani de zile în Franța, angajament politic și public, pe teren, cu mai multe asociații și cu mai mulți oameni care au experiența discriminării în viața lor”, a mai spus avocata. 

Visul unui copil a devenit realitatea unui adult 

Înseamnă mult. Mai întâi înseamnă un vis îndeplinit, un vis de mic copil. Înseamnă și multe eforturi și multe sacrificii Ce îmi propun acum, fiind avocată, este să continui această luptă. Vrem să schimbăm și modul în care legea este aplicată în Franța. Eu îmi voi da silința să reușim să obținem schimbări importante și pentru ca dreptul la educație să fie garantat nu numai în lege, dar și în fapte în Franța”, susține tânăra avocată. 

Pe 3 aprilie 2014, Ciuciu a fost numită consilier onorific al premierului (din acea perioadă) Victor Ponta pe probleme legate de romi, succedându-i lui Damian Drăghici.


Comentarii Facebook