Duminica 22 Decembrie

Cine va moșteni averea lui Dan Petrescu, afaceristul mort în accidentul aviatic din Italia


Anca Surugiu va moșteni averea lui Dan Petrescu, cel mai bogat român, scrie B1TV, asistenta și coordonatoarea tuturor firmelor lui Dan Petrescu.

Anca Surugiu ar fi cea care urmează să îi preia averea. De altfel, ea controla și avea toate datele offshore-urilor, știa unde sunt conturile și era împuternicită, spun sursele Gândul.

Anca Surugiu a depus documentele pentru a obține PUZ pentru un bloc pe strada Kiseleff și a fost implicată şi în dezvoltarea, în 2017, a unui alt proiect de lux pe strada Mircea Eliade, în apropiere de ambasada Kuweitului, prin firma Alex Global, unde compania sa, Business Management System, deține circa 21% dintre acțiuni.

Aceasta, scria presa vremii, era parteneră cu oamenii de afaceri Dan Petrescu care, potrivit informaţiilor care circulă în mediul de afaceri, ar fi fost implicat atât în sectorul auto (din care s-ar fi retras între timp), cât şi în cel imobiliar. Aparent, acesta deţine circa 15-20 de parcuri comerciale închiriate către Metro, Praktiker sau Auchan.

Comentarii Facebook