Clipe de coșmar pentru o mamă. O fetiță și un bebeluș au căzut în canal, după ce capacul acestuia s-a răsucit
O plimbare banală pentru o familie s-a terminat cu momente de panică. O fetiță şi un bebeluş au trecut prin momente de groază. Se aflau pe stradă, iar bebeluşul era în braţele fetiţei. Aceasta a călcat pe un capac de canal, care s-a dizlocat şi amândoi copiii au căzut în interior.
Fetița și bebelușul se plimbau prin orașul Codlea, pe trotuar, alături de mama lor, când s-a întâmplat incidentul. Fetița a călcat pe un capac de canal, care s-a răsucit, iar fetița a căzut până la brâu în interior. Copila nu i-a dat drumul frățiorului ei din brațe, astfel încât acesta nu a suferit răni grave. Vecinii au sărit imediat în ajutor iar până la sosirea medicilor, aceștia au reușit să îi scoată pe cei doi copii din canal, scrie Antena 3.
Fetița a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au ajuns la fața locului și au deschis un dosar de cercetare penală pentru a-i trage la răspundere pe vinovați.
0 Comentarii