Duminica 22 Decembrie

”Contesa digitală”, Ana Morodan, reținută, după ce conducea sub influența drogurilor și a alcoolului


”Contesa digitală”, Ana Morodan, a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a fost prinsă de către polițiștii de la de Brigada Rutieră, băută, drogată și cu permisul suspendat.

Aceasta a fost oprită în trafic în zona de Nord a Capitalei, iar la control s-a stabilit că avea permisul suspendat. La testare a reieșit că influencer-ul consumase băuturi alcoolice și substanțe interzise.

Luni după-amiaza, în jurul orei 16:00, Ana Morodan ar fi fost oprită, în trafic, de către agenții de la Rutieră. Femeia ar fi oprit autoturismul mult mai departe de locul unde se aflau polițiștii, neoprind pe loc. Când a încercat să parcheze, influencer-ul a lovit două mașini care se aflau oprite.

Agenții au încercat să o legitimeze pe șoferiță, dar Morodan a spus că nu are asupra sa documentele de identitate. Pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice, când a fost dusă la INML, polițiștii i-au reținut permisul de conducere și i-au deschis dosar penal pentru refuz. 

După câteva ore, ”Contesa digitală” a fost prinsă din nou de poliție. În jurul orei 23:00, polițiștii de la Brigada Rutieră au oprit din nou în trafic mașina condusă de Ana Morodan. La verificarea în baza de date s-a stabilit că are permisul de conducere suspendat, ca urmare a evenimentului rutier petrecut anterior, în jurul amiezii. Acum, influencer -ul a acceptat, cu greu, testarea cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare destul de mică de alcool. 

Ana Morodan a picat și testul cu aparatul drugtest, care a indicat prezența substanțelor psihoactive. Prin urmare, Ana Morodan s-a ales cu încă un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor interzise și a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore.  

Aceasta va fi prezenată în fața magistraților de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde procurorul de caz va decide dacă va dispune, în continuare, alte măsuri preventive în cazul acesteia. 

La data de 28 Martie, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza sectorului 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie. 

Conducătoarea autovehiculului nu s-a conformat, și-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule. 

În urma accidentului de circulație au rezultat doar pagube materiale. 

După stabilirea identității, au efectuat verificări cu privire la situația juridică a dreptului de a conduce, iar cu această ocazie au constatat faptul că, femeia figura cu permisul de conducere reținut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal. 

De asemenea, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive. 

În acest context, conducătoarea autovehiculului a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 și 336 alin.2 din Codul Penal: 

În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1 în vederea luării unei măsuri preventive”, potrivit comunicatului transmis de reprezentanții poliției.

Comentarii Facebook