Duminica 22 Decembrie

Copiii din România sunt cei mai expuși sărăciei și excluziunii sociale din întreaga Uniune Europeană


România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, potrivit unei anchete Salvați Copii, dată publicității chiar de 1 Iunie, Ziua Copilului.

Astfel, 41,5% dintre aceștia, adică 1,5 milioane de copii fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională în care trăiesc, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.

România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 19,9% în marile orașe la 30% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 50,5% în mediul rural.

Datele comparative ale UE ne arată că, la nivelul populației generale din țara noastră, procentul gospodăriilor care nu își permit măcar o dată la două zile o masă cu carne/pește sau alt tip echivalent de proteine ajungea la 14,7% (media UE fiind de 8,1%). Mai mult, procentul crește la 28,3% pentru familiile cu trei sau mai mulți copii și la 30%, în cazul familiilor monoparentale.

Aceeași sursă ne arată că 26,2% dintre copiii României cresc în locuințe care nu au toalete în interiorul casei, media la nivelul UE fiind de doar 2%.

Recomandări Salvați Copiii:

Consolidarea serviciilor de asistență socială pentru identificarea precoce a situațiilor de risc pentru copii, printr-o bugetare constantă și în acord cu nevoile locale;

Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie, în special în mediul rural;

Creșterea investițiilor economice în comunitățile rurale;

Oferirea unei mese zilnice calde, în mod gratuit, pentru fiecare copil în creșele, grădinițele și școlile din comunitățile vulnerabile economic;

Dezvoltarea serviciilor medicale pentru copii.

Comentarii Facebook