Duminica 22 Decembrie

Copilă de 13 ani, aruncată în cap de către un băiat, la școală. Fetița suferă leziuni grave ale creierului


Situație dramatică pentru o familie din Marea Britanie, fetița lor de 13 ani a fost luată de gât de către colegul ei și trântită apoi de pământ, chiar la locul de joacă din incinta școlii la care învățau. În urma impactului puternic, aceasta a suferit leziuni grave la nivelul creierului.

Neeka Atkinson, în vârstă de 13 ani a fost abordată pe terenul de joacă, de un băiat pe care familia acesteia susține că nu îl cunoștea. Acesta ar fi apucat-o de gât, iar mai apoi a trântit-o cu capul de pământ, deoarece i s-a părut “amuzant”.

Din câte știm, el a luat-o de gât la început și a trântit-o mai întâi cu capul de beton, apoi a plecat râzând spunând că este amuzant și că o merita”, a declarat sora fetei, Alisha Atkinson. Neeka a fost dusă la serviciul de urgențe din incinta școlii și ulterior la spital, după ce a fost stabilizată. În urma unui tomograf, a fost găsit un cheag de sânge pe creierul fetei, iar în prezent, aceasta nu își poate mișca corpul, relatează Mirror.

ea.jpeg

Doctorii au descoperit că avea un cheag mare de sânge pe creier și, de asemenea, o sângerare pe creier. În câteva minute a fost băgată de urgență în operație, care a durat 4 ore”, a mai adăugat Alisha. În prezent, Neeka este trează însă din cauza loviturii puternice pe care a suferit-o, aceasta nu își poate folosi decât partea dreaptă a feței.

Poliția a anunțat că o anchetă a fost deschisă, băiatul care a provocat acest incident a fost intervievat pentru a afla care au fost circumstanțele care au dus la un astfel de comportament. Suma pentru reabilitarea și îngrijirea fetei, a depășit până în prezent suma de 3000 de lire sterline, aproximativ 17.500 lei. 

Comentarii Facebook