Duminica 22 Decembrie

Crucile eroilor români acoperite cu pungi de gunoi de etnici maghiari - VIDEO


Crucile eroilor români dintr-un cimitir al eroilor din Harghita au fost acoperite cu pungi de gunoi de etnicii maghiari. 

Este vorba despre crucile Cimitirul Internaţional Valea Uzului. Etnicii maghiari şi liderii politici ai minorităţii maghiare protestează în acest mod, susţinând că e întinată memoria eroilor maghiari, scrie Observator.tv.

Poliţiştii din Bacău fac cercetări pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului.

Primăria din Dărmâneşti a realizat un monument al eroilor români, o cruce ortodoxă, şi a decis înhumarea a 52 de eroi în cimitirul eroilor din satul depopulat Valea Uzului. Primăria din Sânmartin, Harghita, a protestat şi susţine că ea se ocupă de administrarea cimitirului.

Este inadmisibil din punct de vedere politic şi ilegal din punct de vedere administrativ faptul că primăria localităţii Dărmăneşti din judeţul Bacău a alocat ilegal parcele pentru mormintele soldaţilor români în incinta cimitirului din Valea Uzului, localitate aflată în judeţul Harghita, fără să ceară permisiunea Primăriei Sânmartin, care administrează şi întreţine cimitirul", se arată într-o scrisoarea pe care preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a adresat-o premierului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită să efectueze demersurile necesare pentru a opri construcţia prin procedură administrativă, până la clarificarea situaţiei. 

UDMR protestează faţă de iniţiativa primăriei localităţii băcăuane, pe care o consideră ilegală şi ofensatoare: ”Cerem premierului să oprească denigrarea memoriei soldaţilor maghiari”.

Comentarii Facebook