Duminica 22 Decembrie

„Cu ce ți-am greșit, Doamne?”. Femeia care și-a pierdut copilul de 4 ani în tragedia din Mureş, devastată de durere. Soţul, printre cei 4 dispăruţi


O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat duminică seara, 30 aprilie, în râul Mureş, în localitatea Periam Port. Patru persoane, doi adulţi şi doi copii, sunt în continuare date dispărute. Autorităţile au reluat căutările în această dimineaţă.

O femeie care şi-a pierdut fiul de 4 ani în tragedia de pe râul Mureş şi al cărei soţ se află printre cele patru persoane dispărute şi-a strigat durerea pe Facebook, printr-un mesaj emoţionant. 

De ce mi i-ai luat, Doamne, pe amândoi? Cu ce ți-am greșit să-mi faci așa ceva? Nu voi putea trăi niciodată fără ei doi. Ai mai lăsat și un copil fără tată. De ce mă pui în halul ăsta la încercare? Trebuia să fie cel mai frumos an și l-ai transformat într-un coșmar din care nu ne putem trezi. Vă voi iubi mereu", a fost mesajul publicat de tânără.

3.jpeg

Bărbatul care a condus barca răsturnată în Mureş, eliberat deşi ar fi condus beat şi fără permis

Bărbatul din judeţul Arad care a condus o barcă plină cu oameni care s-a răsturnat în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil decedând, iar patru persoane fiind date dispărute, a fost eliberat, marţi dimineaţă, după ce mandatul de reţinere pentru 24 de ore a expirat.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au declarat, pentru Agerpres, că mandatul de reţinere a expirat la ora 04,00, iar deocamdată bărbatul este cercetat în stare de libertate. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informaseră, luni, că barca răsturnată duminică seară în râul Mureş nu era înmatriculată, iar cel care o conducea - un bărbat de 33 de ani - nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind reţinut pentru ucidere din culpă, scrie Observator.

Comentarii Facebook