Duminica 22 Decembrie

Culmea hoției! Un primar a fost reținut după ce a furat leagănele și ușile de la o grădiniță din comună și le-a instalat la el în pensiune


În România, furtul a ajuns la rang de artă. Un primar ,,gospodar” a fost reținut după ce a furat, printre altele, leagăne și uși de termopan de la o grădiniță și le-a montat la el în pensiune. 

Totul a avut loc în Gura Teghii Judeţul Buzău, iar primarul este cercetat acum pentru delapidare, complicitate la furt calificat, abuz în serviciu și efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Primarul şi-a însuşit două leagăne din lemn aparţinând primăriei, pe care le-a folosit în cadrul pensiunii pe care o are pe raza comunei.

Mai mult, și-a implicat și tatăl în activitățile infracționale, facilitându-i accesul într-o grădiniţă din subordinea primăriei de unde acesta a sustras 5 uşi din termopan ce au fost folosite în cadrul aceleiaşi pensiuni.

Pe lângă furt acesta a încredinţat unui număr de două persoane cunoscute autoturismul primăriei pe care acestea l-au folosit în interes personal pe o perioadă de 2 ani și a menţinut ca poliţist local o persoană deşi aceasta trebuia eliberată din funcţie, persoană pe care a folosit-o pentru rezolvarea unor probleme personale.

Primarul ar fi instalat leagănele și ușile în pensiunea pe care o deține, fiind cercetat și pentru achiziționarea unei centrale termice din bani publici, care ar fi ajuns tot în complexul turistic deținut de acesta, potrivit adevărul.ro.

În faţa instanței, primarul a solicitat plasarea în arest la domiciliu sau măsura controlului judiciar, însă instanţa i-a respins solicitarea şi a admis-o pe cea a unităţii de parchet competente. Astfel, primarul din Gura Teghii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile ca urmare a deciziei magistraților.


Comentarii Facebook