Duminica 22 Decembrie

Cum a rămas o tânără fără rochia de mireasă și bagaje în valoare de 10.000 dolari, din cauza haosului din aeroporturi


Evenimentele neprevăzute pun în pericol și cele mai importante evenimente ale vieții. Ajunsă în Irlanda pentru a-şi petrece luna de miere, o tânără proaspăt căsătorită a rămas fără toate bagajele care valorau cel puțin 10.000 de dolari. Printre bunuri se afla şi rochia de mireasă.

Tânăra s-a căsătorit cu alesul inimii la sfârșitul lunii iunie, în Portugalia. Pentru luna de miere, cuplul proaspăt căsătorit a ales Irlanda. Pe 29 iunie cei doi au zburat de la Lisabona la Dublin, via Frankfurt. Potrivit declaraţiei pe care aceasta a oferit-o, zborul a fost operat de Lufthansa, prin intermediul Air Canada. În timpul călătoriei, bagajul tinerei a fost dat dispărut, aceasta fiind astfel nevoită să-și cumpere haine și articole esențiale noi pentru luna de miere.

Tânăra a spus că, la aterizarea la Dublin, pasagerii au fost anunțați că niciun bagaj nu a ajuns în capitala Irlandei. Un însoțitor de zbor a adăugat că astfel de incidente „se întâmplă zilnic”.

Printre bijuterii și suveniruri de la nuntă,  Rubenstein mai avea în bagaje şi rochia de mireasă. Valoarea totală a bagajelor este de cel puțin 10.000 de dolari, dar articolele pierdute sunt „neprețuite", ca valoare sentimentală, a spus tânăra, potrivit Insider

Mai mult decât atât, soţul femeii avea în bagajele pierdute şi medicamente. „Soțul meu avea medicamentele în bagaje, așa că am fost puțin îngrijorată, pentru că are unele probleme de sănătate”, a spus ea .

Din cauza haosului de pe aeroporturile din întreaga lume, numeroase companii din industrie se confruntă cu dificultăți în gestionarea numărului în creștere de pasageri și bagaje.

Comentarii Facebook