Duminica 22 Decembrie

Cum explică ministrul Sănătății cele 23 de teste ”fals-pozitive” de la CFR Cluj


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că în cazul jucătorilor CFR Cluj depistația pozitiv și apoi negativ pot fi de vină reactivii folosiți la testare sau chiar de aparat.

Lucrându-se în serie, există şi o probabilitate ca aceste teste să fie toate la fel, negative sau pozitive. Rezultatul unui test ţine foarte mult de aparat, de reactivi, de partea umană care lucrează.

Dacă reactivii nu au fost de o anumită calitate, putem să ne aşteptăm la acest rezultat, mai ales că erau la toate testele care s-au făcut, fals pozitive, prima dată şi negative, a doua oară. Fiecare punct de lucru îşi achiziţionează, în funcţie de aparatul pe care îl are, şi reactivii, şi testele", a spus Nelu Tătaru, la Digi24.

Se poate întâmpla. Eu prefer, ca profesionist, să judec un caz sau un rezultat într-un context clinic şi să repet acel test de câte ori e nevoie.

Un test la un pacient infectat, care luat în prima sau a doua zi poate fi negativ, dar dacă îl iau după două, trei zile sau a cincea, a şasea zi, cât este perioada maximă de reflecţie, să fie pozitiv", a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara, a încercat să găsească câteva explicații pentru rezultatele bizare ale testelor COVID-19 efectuate recent de clubul CFR Cluj.

Este o situație inedită și interesantă. Mi-e foarte greu să spun exact, pentru că, teoretic, se poate ca testele pozitive sau cele negative să fie fals pozitive sau fals negative din mai multe motive. Poate fi tehnica folosită sau poate inadecvențe în martorul care s-a luat în considerare când s-au făcut testele. Probabil deficiențe în procedura efectuării testelor. Pot exista și alte cauze pe care aș prefera să nu le comentez.

Am avut și noi o situație în Timișoara, la Spitalul Odobescu, când s-au născut în aceeași perioadă nouă copii. Aceștia au fost testați pozitiv la COVID-19. Deoarece se știe că nu se transmite virusul de la mamă la făt am fost contrariat, am repetat testul și am constatat că tehnica folosită nu a fost cea corespunzătoare și au ieșit fals pozitive.

Din punct de vedere medical există riscul ca testele să nu aibă sensibilitate 100%, dar asta nu se întâmplă la 10 persoane în același timp. Cel mai probabil a fost o greșeală în efectuarea testului.

Depinde și de performanța echipamentelor care efectuează investigația de laborator, dar aș prefera să nu intru în subiect, pentru că, după, toată lumea ar găsi o modalitate de a fenta testul", a declarat Virgil Musta, la Digi Sport Special.

Comentarii Facebook