Duminica 22 Decembrie

Cum îl ajută serviciile de informaţii americane pe Zelenski: Ruşii bombardează „în gol”


Serviciile secrete din SUA ajută armata ucraineană. Potrivit NBC News, care citează surse, serviciile de informaţii din Statele Unite îl avertizează pe Zelenski cu privire la iminența unor atacuri ale ocupanților ruși.

Astfel, Ucraina poate îşi mute în timp util unităţile şi dispozitivele de apărare antiaeriană, iar bombardamentele ruşilor ţintesc doar câmpuri goale. Potrivit NBC News, datele transmise armatei ucrainene sunt furnizate aproape în timp real. Sateliţii urmăresc fiecare mişcare a trupelor ruse, iar din datele obţinute se poate deduce cu o precizie aproape milimetrică care vor fi următoarele ţinte. Ucraina îşi schimbă aproape zilnic locaţiile unităţilor de apărare antiaeriană, aceasta fiind şi unul dintre motivele pentru care Rusia nu a reuşit încă să aibă supremaţie aeriană, scrie observatornews.ro

Informaţiile oferite de serviciile secrete americane au ajutat armata ucraineană să doboare un avion de transport al ruşilor în chiar primele zile ale conflictului. Avionul militar transport sute de soldaţi către aerodromul Gostomel, din apropierea Kievului. NBC News mai susţine că datele oferite de spionajul american îi salvează viaţa lui Volodimir Zelenski. La propriu. Informaţiile au ajutat armata ucraineană să-l ducă în locuri sigure pe preşedintele ucrainean atunci când urma un atac, potrivit sursei citate. 

Comentarii Facebook